Unul dintre simbolurile Unirii Principatelor Române de la 1859 este „Hora Unirii”, imn mobilizator care i-a „chemat” pe munteni şi pe moldoveni să se unească sub acelaşi nume.
Cu toții cunoaștem autorul acestor versuri mobilizatoare care însoțesc hora – Vasile Alecsandri. Mai puţin cunoscută este, însă, povestea din spatele cântecului. La 14 iunie 1848, Vasile Alecsandri publică Hora Ardealului, în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, folosind pseudonimul „Un român”. Textul exprimă unitatea de acţiune a Revoluției Române de la 1848 pentru a înfăptui unirea deplină a românilor. Odată cu trecerea timpului, aceasta îşi pierde titlul inițial, fiind denumită Hora română sau chiar o Cântare: „Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română/ Să-nvârtim hora frăției/Pe pământul României!/ Ardelean, copil de munte! / Ian rădică-acum cea frunte/Şi te-nsuflă de mândrie/ Că-mi eşti fiu de Românie!.
Citește și: Ziua Unirii Principatelor Române. Istoria zilei de 24 ianuarie
„Hora Unirii” scrisă de Vasile Alecsandri în 1856, cu ocazia constituirii societăţii Unirea, la Iaşi, a fost publicată în revista „Steaua Dunării” a lui Mihail Kogălniceanu.
„Ca urmare a unei spontaneități înflăcărate, poetul scrie versurile ‘Sub acest măreț castan/Noi jurăm toți în frăție/ Ca de azi să nu mai fie / Nici valah, nici moldovan. / Ci să fim numai români / într-un gând, într-o unire / Şi să dăm mâni cu mâni / Pentru-a Ţărei fericire’, păstrând însă prima strofă din Hora Ardealului. Poezia devine din ce în ce mai cunoscută în lumea satelor din Moldova, țăranii văzând în unire un mod de a scăpa de nevoi şi de boieri. Nu durează mult până când ajunge să aibă impact şi în Transilvania, fiind considerată un îndemn şi pentru românii transilvăneni că, sub semnul Unirii, puteau înlătura asuprirea claselor dominante. Hora Unirii devine un cântec popular, aşa cum o consideră şi Vasile Alecsandri, care o include în volumul ‘Poesii populare ale românilor’, în 1866. Transcrisă în 1859, Oprea Dumitru Brașoveanu o intitulează sugestiv ‘Versul naţional în privința împreunării Principatelor’, modificând versul ‘Măi muntene, măi vecine’, cu ‘Măi muntene, măi române’, din cauza unei realități istorice transilvănene diferite de cele din Moldova şi Muntenia. Hora Unirii ajunge astfel să inspire o bogată poezie patriotică şi unionistă în toate provinciile româneşti, cu deosebire în Transilvania. Poezia, cu versuri de impact pentru toți românii, devine imnul Uniri, Radu D. Rosetti, el însuși poet şi prozator, consemnând, cu entuziasm, că Hora Unirii a lui Flechtenmacher, pe versurile lui Vasile Alecsandri, trebuie să fie cântată, prin tradiție, în ziua când sărbătorim unirea tuturor românilor”, spune profesorul de Limba română, Marina Vasilof, de la Colegiul Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani.
Citește și: Pușca de vânătoare a lui Alexandru Ioan Cuza şi ceasul de trăsură al lui Mihail Kogălniceanu, expuse la Palatul Cesianu-Racoviţă
Poezia „Hora Unirii” avea să devină cunoscută după ce compozitorul moldovean Alexandru Flechtenmacher a compus muzica şi a devenit un simbol al Unirii de la 24 ianuarie 1859, un imn al înfrățirii tuturor românilor, al cărui prestigiu a crescut în timp, odată cu dezvoltarea conştiinţei naţionale şi a spiritului cetățenesc.
„Răspândirea rapidă a Horei Unirii în întreaga ţară şi în toate mediile sociale au transformat această poezie într-o adevărată ‘Marseillaise a Unirii românilor’, cum o va considera poetul însuși, mai târziu. De altfel, ideea uniunii fusese cuprinsă, ca temă lirică, în cunoscuta poezie-manifest ‘Către români’, numită ulterior ‘Deșteptarea României’, elaborată în toiul evenimentelor de la 1848. Încă de atunci, unirea era simbolizată printr-o horă imensă, acoperind tot spațiul geografic al României Mari, constituind proiectul unui om vizionar. Dacă în lumea satului HORA unea oamenii, adunându-i roată, într-un simbol al perfecțiunii şi al întregului, ei bine, ‘Hora Unirii’ a lui Alecsandri adună toată românimea într-un cerc. Prinderea de mână a celor ce se unesc în acest dans transmite ideea de putere multiplicată, în funcţie de participanții la actul de bucurie că teritoriul ţării noastre se întregește. În imagini, spațiul dintre oamenii prinşi în horă este o inimă, cercul format din oameni cuprinzând cordurile înmulțite: cele nevăzute, din pieptul dansatorilor, precum şi acelea care umplu golurile dintre cetățenii ce stau mână în mână”, a declarat, pentru Agerpres, Ionelia Burghelea, profesor de Limba română la Școala Gimnazială „Oana Diana Renea” din Focşani.
Potrivit acesteia, poezia lui Alecsandri este „un manifest”, care are drept scop mobilizarea românilor pentru unire.
Citește și: Ceremonii militare şi religioase, organizate marţi, de Ziua Unirii Principatelor
„Poezia Unirii este un text-manifest, un discurs politic în care sunt cuprinse de autorul ce se dovedește un spirit civic avântat şi un patriot plin de înflăcărare toate aspectele care îi pot mobiliza pe români întru înfrățire: chemarea la acţiune, stabilirea unor idealuri înalte, perspectiva biruinței şi jubilația împlinirii ei. Deşi cuprinde, în cele opt strofe, un discurs politic, Hora Unirii îl sensibilizează pe receptor prin simplitate şi prin caracterul popular, ideile poetice, viziunea şi simțămintele exprimate fiind uşor de receptat de cititorii/ascultătorii acestui imn intonat. Eul liric sau mai precis eroul liric moldovean, rostitor al discursului mobilizator, se adresează vecinului său de dincolo de Milcov, munteanul, considerat geamănul de care a fost despărţit de vitregiile istoriei: ‘Amândoi suntem de-o mamă, / De-o făptură şi de-o seamă, / Ca doi brazi într-o tulpină, / Ca doi ochi într-o lumină’. Dubla comparație din strofa citată susţine imaginea vizuală a unității naţionale, locuitorii provinciilor româneşti împărtășind rădăcinile şi trunchiul arborelui genealogiei lor”, spune Ionelia Burghelea.
Deşi nu a devenit niciodată imn al României, „Hora Unirii” a avut mai multe variante, interpretate de-a lungul timpului de artişti foarte cunoscuți, una dintre interpretările celebre aparținându-i Mariei Tănase.
