ADVERTISEMENT

Cine este, de fapt, autoarea bestsellerului „Menajera”? Freida McFadden își dezvăluie identitatea după 23 de ani

După mai bine de două decenii de mister și speculații, autoarea bestsellerului „The Housemaid” („Menajera”), Freida McFadden, a decis să își dezvăluie identitatea reală, punând capăt unui secret care i-a definit cariera.

Într-un interviu recent, scriitoarea a confirmat că numele său real este Sara Cohen. Timp de 23 de ani, autoarea a ales să rămână în anonimat, apărând în public deghizată, purtând perucă și ochelari pentru a-și proteja viața privată.

„Am ajuns într-un punct în care nu mai vreau să fie un secret. Sunt o persoană reală și nu am nimic de ascuns”, a declarat aceasta.

Puțini știau că în spatele pseudonimului Freida McFadden se află un medic respectat. Sara Cohen, în vârstă de 45 de ani, este doctor specializat în tulburări cerebrale, reușind ani la rând să îmbine cariera medicală cu cea de scriitoare.

Decizia de a folosi un pseudonim nu a fost întâmplătoare. Autoarea a explicat că a dorit să evite eventualele conflicte cu profesia sa din spital și să își păstreze credibilitatea în fața pacienților.

„Nu voiam ca oamenii cu care lucrez să afle brusc și să îmi afecteze munca. Am vrut să păstrez lucrurile separate”, a spus ea.

Chiar și așa, secretul nu a rămas complet ascuns. În timp, colegii săi au aflat adevărul, însă au ales să îi respecte dorința de discreție.

Anonimatul autoarei a generat numeroase teorii în mediul online. De-a lungul timpului, fanii au speculat că în spatele numelui s-ar ascunde mai multe persoane sau chiar că romanele ar fi scrise cu ajutorul inteligenței artificiale.

„Am auzit tot felul de lucruri. Unele erau amuzante, cum ar fi teoria că sunt trei bărbați”, a spus autoarea, cu umor.

Deghizarea sa a contribuit și ea la mister. Deși apărea cu un anumit look în public, Cohen a recunoscut că părul era o perucă, iar viața sa reală este „mult mai simplă decât poveștile din cărțile sale”.

Cărțile semnate de Freida McFadden au devenit un fenomen global, iar succesul a depășit granițele literaturii. Romanul „Menajera” a fost adaptat pentru film, cu actrițe precum Sydney Sweeney și Amanda Seyfried în distribuție, iar o continuare este deja în pregătire.

Cu toate acestea, autoarea susține că scrisul nu a fost niciodată menit să înlocuiască medicina. „Îmi place să ajut oamenii. Asta nu se va schimba”, a spus ea.

Chiar dacă și-a dezvăluit identitatea, Sara Cohen a anunțat că va continua să scrie sub pseudonimul Freida McFadden. Pentru cititori, spune ea, nu se schimbă nimic esențial: „Am fost mereu sinceră în ceea ce am scris. Numele poate fi o surpriză, dar poveștile sunt aceleași.”

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite