Unde poți să te căsătorești iarna? Nunta, unul dintre cele mai importante momente ale celor doi îndrăgostiți, este și cel mai dificil moment în alegerea locației de vis. Știm cu toții cât este de greu să realizăm această alegere, așa că, cu cât există mai multe posibilități, cu atât ne este mai greu să luăm o decizie.
Este un lucru cert că, fiecare locație răspunde unor serii de nevoi și de dorințe, iar pe baza acestora am realizat o listă cu locații potrivite pentru o nuntă, pe timp de iarnă.
Hadar Chalet/ The Barn at Hadar Chalet
Această locație se află la limita dintre județele Buzău și Covasna, la 3 ore de București și în jur de o oră de Brașov. Acest drum vă aduce mult mai aproape de natură, și vă include într-un cadru de poveste.
Aici, localul poate găzdui până la 120 de invitați, iar partea din inima pădurii se poate închiria și aceasta, pentru cel mult 2 nopți (cu un flux de 40 de persoane). Cei doi însurăței vor avea la dispoziție toate facilitățile, dar și cei 30.000 de metri pătrați ai grădinii. Acesta se poate închiria în orice interval orar posibil.
Tot aici, puteți alege între 3 variante de meniuri gustoase. Locația are toate dotările necesare organizării unei nunți. Mai mult, vă puteți bucura de spațiul deschis (terasa cocktail și grădina), fără a plăti vreun cost suplimentar.
TreeHouse Coșoba
Acest local este foarte aproape de București, mai exact, de localitatea Coșoba, fiind o combinație între zona de natură, o parte de design și de confort. Acest local are niște spații generoase, nu doar în exterior, ci și în interior. Tree House are în dotare mai multe săli de evenimente, care pot găzdui în jur de 400 de persoane. Acest local se poate închiria între orele 12-06. Are o capacitate de 250 de persoane, și deși nu are spații de cazare, puteți să vă bucurați de spațiul exterior, cu terasă, piscină, spațiu amenajat în pădure și o serie de opțiuni pentru a vă realiza amintiri cu aparatul foto, totul fiind inclus în prețul de închiriere.
Vi se pun la dispoziție 2 tipuri de meniuri, pe care le puteți personaliza după propriile dorințe.
Conacul Heldsdorf
Dacă sunteți iubitori de conace, castele sau alte reședințe regale, acesta poate fi locul potrivit pentru nunta dumneavoastră. Acest conac se află în localitatea Halchiu, din județul Brașov, iar aici se poate ajunge foarte ușor, pe drumul european E60.
Citește și: Preot fals în Japonia, cea mai convenabilă meserie pe care o poți avea în Țara Soarelui Răsare. Fascinați de Occident, niponii ar da orice pentru o nuntă în stil european
Sala de evenimente de aici poate găzdui în jur de 50-250 de persoane, având și un spațiu de cazare de 18 camere. Locația se poate închiria în orice interval orar, în funcție de preferințele pe care le aveți.
Puteți alege din 6 meniuri destinate nunților, toate extrem de gustoase și adecvat personalizate. Dacă nu doriți aceste oferte de meniuri, puteți să veniți cu propria firmă de catering. Tot așa, vă puteți bucura de întreg spațiul închiriat, chiar și de cel exterior, fără a mai plăti ceva în avans.
Domeniul Manasia
Acest domeniu este o construcție arhitecturală, din zona Bărăganului, orașul Urziceni, la doar o oră de București. Domeniul acestui conac este unul foarte extins, iar pentru o nuntă, vă puteți bucura de cele 7 saloane ale conacului, un parc cu pavilion exterior, dar și de o cramă. Locația pune la dispoziție toate elementele logistice necesare organizării unei nunți de poveste. Echipa de la acest conac vă oferă tot ajutorul necesar, în planificarea nunții, vorbim aici de concept, design, decorarea spațiului, până și de mașinile de epocă. Spațiul din exterior, mai ales parcul Manasia a fost refăcut și se poate închiria, în special, pentru un eveniment în aer liber. Este și un loc ideal pentru ședințe foto.
Citește și: Rochii ideale pentru nunțile de toamnă. Idei de ținute pentru acest eveniment
Cazino Sinaia
La doar o oră jumate de București, în orașul Sinaia, se găsește acest Cazino. Este situat în centrul orașului, iar acesta este deschis, nu doar pentru vizite, ci și pentru organizarea de evenimente private. Acesta dispune de 2 săli speciale, care se pot închiria pentru petrecerea de nuntă. Cazinoul are o grădină interioară, cu terasă, care se pot folosi ca spațiu de relaxare, o zonă de cocktail, și mult visatele ședințe foto. Nu are un spațiu de cazare, deși e așezat în inima orașului, dar acest lucru nu va fi o problemă, pentru că alternative există la tot pasul. Mai mult, în grădină, se pot organiza și oficia diverse ceremonii, într-un peisaj al naturii.