ADVERTISEMENT

Îndeplinește-ți rezoluțiile din 2023 cu aceste ținute pentru antrenamente. Continuă să faci sport și să arăți impecabil în același timp

Îndeplinește-ți rezoluțiile din 2023 cu aceste ținute pentru antrenamente. Continuă să faci sport și să arăți impecabil în același timp/ Foto: Freepik
Îndeplinește-ți rezoluțiile din 2023 cu aceste ținute pentru antrenamente. Continuă să faci sport și să arăți impecabil în același timp/ Foto: Freepik

Tocmai ce am intrat într-un nou an, 2023, iar, după cum știm prea bine, sărbătorile și-au cam spus cuvântul, cu bucate care mai de care, ajungând unii dintre noi să luăm foarte multe kilograme în plus. Sportul și alimentația mai echilibrată, de după sărbători, ne pot da o mână de ajutor, așa că, și ținutele sport trebuie să primească o reînnoire.

Mai jos, am pregătit câteva ținute sport, pe care le puteți purta, atât pentru a vă simți întru totul confortabil, cât și pentru a avea o notă chic în fața prietenilor. Aceste ținute se găsesc pe site-ul FashionDays.

Trening convertibil Soul (RESENSE)

Vorbim despre o piesă vestimentară confecționată din bumbac, poliester, de culoare neagră, cu un imprimeu uni. Croiala acestuia este regular fit, mulându-se după forma corpului. Acest trening dispune și de secțiuni confecționate din șine cu fermoare metalice, astfel încât, să se poată dezasambla de restul bucăților de material, atât în partea de sus, cât și în cea de jos.

Trening convertibil Soul

Trening cu aspect de catifea și mâneci lungi (Soft & Seven By SOFIAMAN)

Această ținută sport oferă senzația unei ținute elegante, fiind confecționată dintr-un material sustenabil și catifea. Este tot o croială regular fit, cu un imprimeu uni, iar culoarea este extrem de neobișnuită și care îți va lua ochii, fiind de un ocru divin. În acest caz, piesa nu se poate modifica sau descompune.

Trening cu aspect de catifea si maneci lungi

Trening cu segmente contrastante și glugă (uFIT)

Aici, este vorba de o piesă vestimentară bărbătească, cu un imprimeu uni, iar culorile de bază sunt albastru marin și alb. Materialul predominant din care este alcătuit este bumbacul și poliesterul, iar, referitor la croială, aceasta este slim fit. Poate fi purtată ori într-un antrenament intens de sport, o plimbare prin parc sau un concurs de alergare sau chiar la sală.

Trening cu segmente contrastante si gluga

Trening cu fermoar și imprimeu logo (EA7)

În acest caz, este vorba de o piesă completă sport, cu culorile predominante de negru și portocaliu mandarină și cu o croială regular fit, conică. Materialul aferent este cel de bumbac, poliester, iar imprimeul este unul uni, logo. Acesta poate fi purtat la diferite antrenamente, plimbări cu prietenii, fiind confecționat dintr-un material ușor, ce nu te va împiedica să-ți desfășori activitatea.

Trening cu segmente contrastante

Tricou cu tehnologie Dri-FIT pentru alergare Air (Nike)

O piesă vestimentară ce are la bază o tehnologie extrem de inovatoare, cea de a-ți păstra hainele uscate în timpul practicării de exerciții sau antrenamente fizice. Acest model de tricou este destinat pentru alergare, de culoare lila și cu un imprimeu uni, logo. În ceea ce constă stilul definit al acestui item, dispune și de un guler croit.

Tricou cu tehnologie Dri-FIT, pentru alergare Air

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite