Ziua de 15 ianuarie nu e aleasă întâmplător: atunci s-a născut Mihai Eminescu în 1850, la Botoşani. Din 2010, legea a declarat această dată „Ziua Culturii Naţionale”, menită să „sărbătorească și promoveze cultura și arta românească”. Astfel, ziua nu onorează doar poetul naţional al românilor, ci vrea să fie un prilej de reflecție asupra întregii noastre culturi.
Ca să amintim pe scurt: Mihai Eminescu (1850–1889) a fost poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, considerat „cea mai importantă voce poetică din literatura română”. Opera lui – de la poezia romantică (Luceafărul, Floare-albastră) la scrisori politice şi proză filosofică – a influențat profund literatura noastră. Criticii îl numesc adesea „om deplin al culturii române”. În acelaşi timp, rolul său ca simbol cultural este uriaș: după cum remarca Nicolae Manolescu, Eminescu a devenit „emblematic pentru toate curentele de gândire din secolul nostru”, revendicat de la extrema dreaptă până la diferite forme de naționalism. În consecință, cele două sărbători – ziua de naştere a lui Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale – se suprapun, semnalând importanţa poetului în memoria colectivă dar și dezbateri în jurul moștenirii sale.
Cine a fost Mihai Eminescu
Poetul Mihai Eminescu rămâne în școli şi în conștiința publică „Luceafărul poeziei româneşti”, un romantic intens şi reflexiv. Născut la 15 ianuarie 1850, a studiat la Viena și Berlin, a scris primele versuri la gimnaziu şi a devenit secretar la Academia Română. Cunoscut mai ales pentru poezia lirică cu accente filosofice (Luceafărul, Doina, Dorința) şi pentru „Scrisorile” publicate în ziarul Timpul, Eminescu impresionează prin bogăția limbajului şi profunzimea ideilor. După moartea sa – la doar 39 de ani, în iunie 1889 – îi este reconfirmat statutul de poet naţional.
Citește și: Ziua Mondială a Poeziei. Astăzi este despre poezie și dialogul intercultural
Academia Română l-a ales post-mortem membru în 1948. Astăzi, versurile sale aparțin nivelului de bază din manualele școlare, de la clasa a III-a până la liceu. Chiar dacă uneori copiii le învață pe de rost, predarea poate fi dificlă: cuvinte arhaice şi teme profunde care depășesc experienţa adolescenților. După cum observa o profesoară de Limba Română, „elevii sunt prea tineri și prea puțin experimentați să înțeleagă texte de o asemenea dificultate, despre moarte și trecerea timpului…”. Ea insista că „întâlnirea cu Eminescu trebuie pregătită atent, în mulți ani de lectură”. Cuvintele ei relevă o dilemă: pe de-o parte, Eminescu este venerat (şi chiar promovat ca poet național), iar pe de alta elevii nu i se pot bucura pe deplin în lipsa experienței de viaţă.
„Poetul național” și controversele lui
Portretul public al lui Eminescu este complex şi controversat. În istorie, opiniile sale politice şi sociale i-au atras atât admiratori, cât şi critici. Ca jurnalist la ziarul conservator Timpul, a criticat modernizarea românească „occidentală” într-un stil puternic: de pildă nota cu neliniște că ne-am lepădat „de tot ce înseamnă tradiționalismul nostru național și am îmbrățișat orbește formele goale ale Occidentului”. În același timp, unele fraze din articolele sale au fost percepute ca având nuanțe antisemitice. De pildă, un fragment controversat publicat în Timpul afirmă despre evrei că sunt „dușmani ai societății noastre” şi „elemente descompunătoare”.
Atât istoricii literari, cât și comentatorii actuali insistă că aceste pasaje trebuie văzute în contextul vremii (sfârşitul secolului XIX, când antisemitismul era larg răspândit), dar discuția rămâne sensibilă. Dincolo de aceasta, receptarea lui Eminescu a fost alimentată de mitul personalității. Un articol recent din Dilema veche nota că poetul „a supraviețuit cu greu propriului mit” și a fost revendicat de toate formele de naționalism (de la ortodoxism la legionari și protochronism). În traducere liberă, el a devenit un reper de-cumva prea comod pentru orice grup politic – după cum a spus Manolescu, Eminescu a fost „emblematic pentru toate curentele de gândire” ale secolului XX. Toate acestea arată că „poetul național” e un simbol încă degrabă decât o figură necontestată: încă azi unii îl consideră „idol naţional”, alţii îl privesc cu precauție, întrebându-se în ce măsură valorile sale poetice se pot transmite tinerei generaţii.
Cum se sărbătorește Ziua Culturii Naţionale
Fără îndoială, pe 15 ianuarie România devine animată de evenimente culturale. În întreaga ţară, instituţii ca muzee, teatre, biblioteci sau centre culturale organizează expoziţii, spectacole, lecturi şi conferinţe cu acces adesea gratuit, pentru a aduce publicului valori româneşti. De pildă, în Bucureşti, evenimentele de Ziua Culturii Naţionale din anii trecuți au inclus „Spectacol de Ziua Culturii” la Teatrul Naţional, concerte şi expoziţii tematice. Muzeul Teatrului Naţional a fost deschis cu intrare liberă iar Teatrul Nottara a oferit online gratuit înregistrarea unui spectacol după Luceafărul.
Ministerul Culturii și-a unit forțele cu administrațiile locale. Numeroase muzee și instituții de cultură – de la cele din capitală până la orașe ca Iași, Cluj sau Timișoara – au programat expoziții, proiecții de film, dezbateri şi acces liber la public în această zi. În esenţă, orice manifestare artistică românească devine o formă de omagiu în memoria lui Eminescu şi, totodată, un bun prilej de promovare a culturii generale. Mai mult, comunităţile locale şi școlile sunt invitate să participe cu ateliere, concursuri de poezie sau maratoane de lectură dedicate patrimoniului literar autohton.
Cât de prezentă este cultura în viața de azi?
În ciuda acestor eforturi punctuale, cultura pare să fi pierdut teren în viaţa cotidiană a multora. Date recente arată o scădere a participării la evenimente culturale publice: vizitele la teatru au scăzut de la 29% în 2019 la 20% în 2022, iar mersul la bibliotecă a scăzut de la 28% la 17% în aceeași perioadă. În același timp, nenumărați tineri își petrec timpul liber online, în spaţiul digital unde Poezia lui Eminescu nu are acoperire virală.
Cu toate acestea, Ziua Culturii Naționale încearcă să readucă subiectul în atenția generală: politici culturale, lideri de opinie și chiar artiști celebri amintesc anual de importanța patrimonului nostru. Rămâne, însă, o întrebarea retorică dacă o singură zi pe an e suficientă pentru a menţine cultura „în prim-plan” pe termen lung. În realitate, progresul tehnologic și globalizarea au făcut ca tinerii să consume cu predilecție muzică pop, filme străine şi conținut online, iar valorile literare autohtone riscă să fie percepute de unii ca „bătrânești”.
Citește și: Dragobetele în artă și literatură. Cum a fost celebrată iubirea în cultura românească
Însă sociologii culturali subliniază că o societate democratică sănătoasă are nevoie de implicarea activă a cetăţenilor în viaţa culturală. Filosofi sau pedagogi români (cum a fost și Eminescu însuși în timpul său) ne-ar aminti că educaţia estetică cultivă spiritul critic şi sentimentul apartenenței. Oricum ar fi, Ziua Culturii Naționale este un bun moment de bilanț: ne amintește cât de fragilă e legătura între public și capodoperele trecutului, dar și că există încă interes – fie el modest – pentru a celebra valorile identitare.
Revitalizarea sărbătorii în rândul tinerilor
Ca orice tradiție care pare înghețată în manuale, și Ziua Culturii Naționale poate fi împrospătată prin idei noi. Iată câteva sugestii constructive:
- Conținut digital dedicat: Lansarea unor campanii pe rețelele sociale (TikTok, Instagram, YouTube) care să promoveze creația eminesciană în formate „virale” – de exemplu, vloguri sau scurte adaptări moderne ale poeziilor lui Eminescu. Implicarea unor influenceri tineri pentru a citi fragmente din texte sau a încadra versuri în trenduri actuale poate face multă lume să dea share.
- Concursuri creative: Organizarea de concursuri școlare de poezie sau pictură cu tema „Eminescu azi” (sau „Cultura românească”) cu premii motivaționale. Elevii ar putea crea ilustratii inspirate din versuri, colaje multimedia, podcasturi literare sau proiecte video despre viața și opera poetului. Imaginile și proiectele câștigătoare ar putea fi expuse online sau în spații publice, atrăgând astfel și alți tineri.
- Colaborări interdisciplinare: Implicarea artiștilor contemporani – trupe de muzică hip-hop sau rock, grafferi, bloggeri culturali – pentru a reinventa opera eminesciană. Un proiect ex: un album rap cu versuri eminesciene rearanjate, sau festivaluri în care recitalurile de poezie să alterneze cu concerte tinere. Ideea e să construiești o punte între clasic și modern, arătând că Eminescu „nu e moștenire numai a catedrei”.
- Evenimente participative: Lecturi publice interactive, spectacole de teatru în aer liber în parcuri (poezia lui Eminescu citită la ceasul cititorilor), maratoane de lectură în campusuri universitare. De asemenea, parteneriate cu centre de tineret pentru dezbateri despre rolul culturii, workshop-uri de creație literară sau excursii tematice (de exemplu, „Pe urmele lui Eminescu” în Moldova sau Bucovina).
Astfel de inițiative ar putea transforma formalismul unui simplu articol din program într-un eveniment antrenant. Ca învățătoarea care a observat dificultatea textelor clasice, profesorii și organizatorii pot găsi metode inedite de pregătire: explicații animate, analogii la realitățile de azi, proiecte pe echipe etc. În definitiv, cultura ar trebui cultivată ca pe un dialog viu cu prezentul, nu doar ca pe un capitol de istorie: poate că putem începe prin a-i lăsa pe tineri să-i „citească” prin propriul lor limbaj pe poetul național.
