ADVERTISEMENT

Top 10 documentare despre sport

Top 10 documentare despre sport/ Freepik
Top 10 documentare despre sport/ Freepik

Sportul ar trebui să se regăsească în viața fiecăruia dintre noi, deși, mulți dintre noi nu suntem de acord cu acest aspect. Pentru împătimiții de sporturi, cei ce cred că viața se compune, în mod special, dintr-o serie de seriale, filme sau documentare despre sport, am întocmit o listă cu 10 documentare, care sigur le vor acapara atenția și a celor care nu sunt atât de pasionați de sport.

1. Bobby Robson – More than a Manager (2018) – Netflix

Avem în discuție biografia lui Sir Bobby Robson, din perspectiva celor ce au lucrat cu acesta, cum sunt: Jose Mourinho, Pep Guardiola, Ronaldo, Gary Lineker, Paul Gascoigne, dar și Sir Alex Ferguson. Ceea ce pot spune este că, e una dintre cele mai emoționante și impresionante biografii din lumea sportului.

2. Senna (2010) – Netflix

Este unul dintre documentarele care a făcut istorie, și care îl prezintă pe Ayrton Senna, un om determinat de a ajunge campion și de a fi un model de succes. Avem în discuție povestea sa, copilăria lui, dar și momentul tragic al morții sale.

3. Ali-Frazier I – One Nation…Divisible (2000) – HBO

Ali-Frazier a reprezentat meciul, care a avut ca și scop declanșarea unei curse globale, referitoare la transmisiunile sportive. Îl avem prezentat și pe cel mai mare boxer al tuturor timpurilor, pe Muhammad Ali, care a făcut istorie alături de Frazier. Pe scurt, un documentar bazat pe puterea de comunicare și cea de percepție.

Citește și: Ziua Internațională de jucat baschet. Lucruri neștiute despre unul dintre cele mai cunoscute sporturi din lume

4. Barca Dreams (2015)

Nu  e nevoie să se scrie prea mult despre acest subiect. Avem prezentată povestea FC Barcelona, prin prisma cuvintelor lui Cruyff, Messi, Pique, Guardiola și Bakero.

5. The Last Dance (2020)

Este vorba despre un documentar care întruchipează legenda vie a lui Michael Jordan, dar și a dream team-ului Chicago Bulls. Vorbim de o producție de televiziune, în care ne vom bucura în fiecare minut de ceea ce se petrece.

6. Formula 1 – Drive to Survive (2019) – Netflix

În acest documentar se prezintă industria Formulei 1 filmată și pusă în funcțiune pentru publicul larg. O diversitate de echipe, piloți și strategie de marketing. Este printre cele mai bune documentare de prezentare a unui fenomen global, ce scoate la iveală toate secretele unei echipe și ale unei industrii.

7. Mike Tyson – Undisputed Truth (2013) – HBO

Se pune în discuție o filmare destul de obișnuită, un moment parcă de stand-up cu protagonistul nostru Mike. Un proces de analiză, cu puțin umor și expresivitate, a unuia dintre cei mai cunoscuți sportivi din întreaga istorie a sportului.

Citește și: Cele mai importante evenimente din 2023. România va găzdui unul dintre cele mai mari evenimente sportive de anul acesta

8. The Carter Effect (2017) – Netflix

Vince Carter este cel ce a pus Toronto alături de baschet în sufletul tuturor fanilor. Toronto îi datorează ceva anume, iar această poveste prezintă o poveste a nașterii unui nou fenomen, cel de efect al lui Carter.

9. Glickman – HBO

Nu prea ne comunică foarte multe numele acestuia, dar acest jucător este de origine română, și a făcut istorie în cadrul sportului american, prin intermediul comentariilor sale. Industria sportului îl plasează pe acesta printre cei mai importanți oameni ai competițiilor din America.

10. El Pionero (2019) – HBO

Nu este vorba despre un film legat de mafie sau despre jucători sportivi, ci se prezintă povestea echipei Atletico Madrid și Jesus Gil, unul dintre cunoscuții președinți ai fotbalului global. Se prezintă, de asemenea, și legăturile dintre dreptunghiul verde și accesul oferit la cele mai înalte poziții din politică.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite