ADVERTISEMENT

Românii vor primi ajutoare sociale în 2023. Câți bani vor fi alocați și cine poate beneficiat de sume

Românii vor primi ajutoare sociale în 2023/ Freepik
Românii vor primi ajutoare sociale în 2023/ Freepik

Românii care se află într-un grad extrem de excluziune socială vor putea primi până la 10.000 de lei pentru nevoile imediate, pe baza diferitelor forme de sprijin care se vor acorda, a afirmat ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloș, citat de Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), se vor oferi 1.400 de lei pentru a sprijini plata facturilor la energie. Totodată, se vor acorda şase noi tranșe de 250 de lei pentru achiziţia de alimente şi mese calde, de care vor beneficia 2,4 milioane de persoane.

„Preșcolarii şi elevii din medii defavorizate vor primi vouchere în noul an școlar pentru rechizite şi îmbrăcăminte. Peste 1,18 milioane de români vor primi un nou pachet de 24 kg, cu ajutoare alimentare. Vor fi acordate vouchere pentru reziliență socială pentru repararea locuințelor şi pentru achiziţia de electrocasnice”, precizează ministerul.

Citește și: România, pe primul loc în UE la nașterile din mame minore. Ce măsuri s-au luat pentru a preveni acest lucru

Conform ministerului, de acest sprijin vor beneficia copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei). Totodată, vor beneficia şi elevii din învățământul de stat primar şi gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară (1.275 lei).

Persoanele cu dizabilităţi vor primi vouchere pentru a-şi procura echipamente asistive care să le îmbunătățească viaţa şi să le dea, totodată, șansa la o activitate remunerată, potrivit Agerpres.

„Mamele şi copiii nou-născuți din categoriile cele mai defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele 3 luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic”, se menționează în comunicat. „Mamele şi copiii nou-născuți din categoriile cele mai defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele 3 luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic. Ajutoarele vor fi acordate în limita a 12 milioane euro, sumă alocată prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate”, precizează ministerul.

Pe termen lung, prin Programele Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027 şi Educație şi Ocupare 2021-2027, Guvernul urmărește să răspundă nevoilor grupurilor vulnerabile atât în ceea ce priveşte asigurarea accesului la servicii cât şi prin implementarea unor măsuri care să sprijine nevoile imediate.

Astfel, pachetul de măsuri de care vor beneficia persoanele vulnerabile în 2023 cuprinde, printre altele, şase noi tranșe de sociale de 250 de lei, oferite şi în 2023.

Citește și: Câte zile libere au românii în anul 2023. Bugetarii pot face punte de trei ori între sărbători și weekend-uri

„Vor primi vouchere sociale pentru alimente şi mese calde: pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranşele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranşele din anul 2023; copiii şi adulţii încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranşele din anul 2023″, precizează ministerul.

De asemenea, de acest sprijin vor beneficia si familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranşele din anul 2023, familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea preţurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 şi va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe. Astfel, se acordă 700 lei/semestru, în luna februarie 2023, pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023 şi 700 lei/semestru, în luna septembrie 2023, pentru perioada 1 iulie 2023 – 31 decembrie 2023.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite