Un bărbat de 32 de ani a murit după ce a fost împușcat de câinele său, când se pregătea să meargă la vânătoare. Câinele se afla pe bancheta din spate a mașinii când a călcat pe trăgaciul puștii.
Citește și: „Are nume de câine!” Reacția brutală a unei femei când a auzit cum și-a numit copilul sora ei
Bărbatul din Kansas, SUA, a fost găsit mort în mașina sa, sâmbătă, potrivit DailyMail. ”Un câine aparținând proprietarului camionetei a călcat pe pușcă, provocând descărcarea armei”, au transmis autoritățile locale. Potrivit anchetei, câinele se afla pe bancheta din spate când a călcat pe trăgaciul puștii, iar stăpânul lui, în față.
Un accident similar a avut loc în noiembrie, în Turcia. Atunci, un vânător de 32 de ani a fost împușcat și ucis de propriul său câine, după ce caninul a călcat pe trăgaciul unei puști în timp ce stăpânul său încerca să-l urce în mașină.
Citește și: Momentul emoționant când un câine bolnav de cancer se bucură de mâncarea lui preferată. Ce i-au oferit stăpânii pentru a-l face fericit?
De asemenea, în 2015, o femeie din Indiana a fost împușcată în picior de câinele ei. Allie Carter, o tânără de 25 de ani, și-a așezat pușca de calibrul 12 pe pământ fără siguranța în timpul unei partide de vânătoare de păsări de apă, în timp ce câinele său, un Labrador retriever, a călcat pe pușcă și a apăsat pe trăgaci.





