Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în cutremurele produse luni, 6 februarie, în Turcia şi Siria a depăşit 16.000, potrivit autorităţilor locale, care au stabilit numărul răniților din ambele ţări la peste 68.000, transmite joi, 9 februarie, EFE.
Potrivit autorității de gestionare a situațiilor de urgenţă din Turcia, AFAD, la prima oră a zilei de joi, la patru zile de la cutremurele cu epicentrul în Turcia, bilanţul oficial al deceselor a urcat la 12.873, în timp ce numărul răniților depășește 63.000.
Citește și: Ce trebuie să conțină rucsacul de urgenţă în caz de cutremur. Reguli de supraviețuire
Joi dimineaţa, salvatorii au reuşit să scoată în viaţă de sub dărâmături un băiat de 16 ani, însă pe măsură ce trece timpul scad şi speranțele de a se mai găsi supraviețuitori. Experți locali apreciază că mii de oameni se află în continuare prinşi sub dărâmăturile clădirilor prăbușite, cu toate că nu există informaţii privind situaţia în majoritatea localităților din cele 10 provincii turce cel mai grav afectate de seisme.În Siria, numărul oficial total al morţilor este de 3.162 şi al râniților de 5.235, iar operațiunile de salvare continuă în cele cinci provincii ale ţării grav afectate de seisme, însă şansele de a mai găsi supraviețuitori scad vertiginos, potrivit Agerpres.
În regiunile Idlib şi Alep (nord-vest), aflate sub controlul opoziției, bilanţul depășește 1.900 de morţi şi 2.950 de răniţi, potrivit ultimei numărători oferite de Căștile Albe, un grup de salvatori care operează în regiunile siriene controlate de opoziţie.
Citește și: Mai mulți copii au fost salvați de sub dărâmături, după cutremurul din Turcia și Siria. Echipele de salvare se chinuie constant să scoată supraviețuitori
Salvatorii au avertizat că bilanţul ar putea creşte, dat fiind că multe persoane continuă să fie prinse sub dărâmături în cea de-a patra zi de operațiuni de urgenţă după cutremurul iniţial înregistrat luni în zori şi care a fost urmat de numeroase replici.Circa 1.262 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 2.285 au fost rănite în zonele controlate de guvernul președintelui Bashar al-Assad, care nu şi-a actualizat bilanţul de miercuri.
Autorităţile siriene au anunţat miercuri că, din cauza cutremurelor, circa 293.000 de persoane s-au văzut nevoite să-şi părăsească locuințele din zonele guvernamentale, unde au fost amenajate 180 de adăposturi pentru a oferi un adăpost deasupra capului celor care şi-au pierdut casele sau ale căror locuințe au suferit pagube substanțiale.





