Kremlinul a reacționat reținut luni la victoria candidatului pro-rus Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, transmite EFE, AFP și Reuters.
„Desigur, vom urmări cum se desfășoară procesul electoral și cine va fi câștigătorul”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în cadrul conferinței de presă telefonice zilnice, conform EFE.
Cu toate acestea, Peskov a evitat să facă predicții privind rezultatul turului doi și a recunoscut că Moscova nu este familiarizată cu viziunea politică a lui Călin Georgescu față de Rusia. „Nu putem spune că noi cunoaștem bine punctele de vedere ale acestui candidat în ceea ce privește relațiile cu țara noastră”, a precizat purtătorul de cuvânt, potrivit AFP.
Citește și: Ce avere are Călin Georgescu. A câștigat 72.000 de lei pe an pentru funcția de profesor
De asemenea, oficialul rus a criticat politica actualelor autorități române, pe care a descris-o drept „neprietenoasă” față de Rusia.
Conform rezultatelor preliminare, Călin Georgescu a obținut primul loc în turul întâi al alegerilor prezidențiale din România, în timp ce voturile din diaspora au consolidat poziția Elenei Lasconi, candidata de dreapta, pe locul doi, notează EFE.
Succesul lui Georgescu în primul tur a fost perceput ca o surpriză și este văzut de analiști ca o potențială amenințare la poziția ferm pro-ucraineană a României. Reuters comentează că rezultatul său neașteptat ar putea duce la schimbări în politica externă a țării, mai ales în contextul războiului din Ucraina.
Citește și: Alegeri prezidențiale 2024. Cine este Călin Georgescu, candidatul surpriză la alegerile prezidențiale
Turul doi al alegerilor prezidențiale este programat pentru 8 decembrie, când românii vor decide cine va ocupa cea mai înaltă funcție în stat.





