ADVERTISEMENT

Cel mai recent bilanţ al cutremurelor în Turcia şi Siria: Peste 45.000 de persoane și-au pierdut viața

Cel mai recent bilanţ al cutremurelor în Turcia şi Siria
Cel mai recent bilanţ al cutremurelor în Turcia şi Siria

Peste 45.000 de oameni au murit în Turcia şi Siria, conform celor mai recente bilanțuri după cutremurele din 6 februarie, informează sâmbătă agenţia Reuters.

Autorităţile turce au înregistrat până acum 39. 672 de morţi, iar sirienii nu au mai actualizat de câteva zile ultima numărătoare a victimelor, ajunsă la peste 5800; numerele vor creşte probabil, deoarece numai în Turcia seismele au distrus circa 264.000 de apartamente şi sunt încă mulţi locatari dați dispăruţi, relatează Agerpres.

La 11 zile după cutremur, vineri au fost scoși de sub dărâmături încă trei supraviețuitori. La moschei din întreaga lume s-au ţinut vineri rugăciuni pentru morţii din cele două ţări, dintre care mulţi nu au avut parte de ritualurile funerare din cauza amplorii dezastrului.

Citește și: Un bărbat din Turcia a fost arestat după ce a încercat să fure un bebeluş din spital. Acesta a profitat de haosul creat de cutremur

Multe echipe internaţionale de salvatori au plecat deja din regiunile afectate de seisme. Intervențiile cu forţe locale continuau însă şi sâmbătă, în speranța de a mai găsi supraviețuitori, în ciuda şanselor foarte mici. Potrivit experților, cei mai mulţi supraviețuitori sunt găsiți în primele 24 de ore după un cutremur.

Brigada de pompieri din Istanbul a anunţat că în Turcia cel mai mult a rezistat sub ruine un bărbat în vârstă de peste 40 de ani, Hakan Yasinoglu, scos la lumină în provincia Hatay la 278 de ore după cutremure – unul de magnitudine 7,8 şi încă unul aproape la fel de puternic după nouă ore. Ceva mai devreme, fuseseră salvați Osman Halebiye (14 ani) şi Mustafa Avci (34 de ani) din oraşul Antakya.

Pentru Avci s-a reuşit, în timp ce era transportat spre spital, organizarea unei convorbiri video cu părinţii, care i l-au arătat pe fiul său nou-născut. „Îmi pierdusem orice speranţă. Este un adevărat miracol. Mi-au adus înapoi fiul. Am văzut ruinele şi am crezut că nimeni nu poate fi salvat viu de acolo”, a spus tatăl bărbatului. Ceva mai târziu, Avci a fost vizitat la spital, în Mersin, de soţie şi de fiica sa.

Citește și: Anunțul făcut de seismologi: Nu există nicio metodă de a face predicție pentru cutremur

În Siria, deja afectată de peste un deceniu de război civil, cele mai mari distrugeri şi cei mai mulţi morţi sunt în nord-vest, în regiunea controlată de insurgenții împotriva regimului de la Damasc. Conflictul a îngreunat eforturile de a ajuta victimele. Vineri noaptea au avut loc primele lupte între rebeli şi forțele guvernamentale după seisme; armata a bombardat periferia oraşului Atareb.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite