Prognoză meteo 8 februarie 2023. Vremea rămâne la fel de rece în multe zone din țară. Vin câteva ninsori slabe în jumătatea estică, pe unde şi vântul rămâne destul de insistent.
Prognoză meteo 8 februarie 2023 în țară
Temperaturile maxime vor fi preponderent negative, iar cele minime se vor încadra între -16 și -4 grade Celsius, pe alocuri mai scăzute, spre -18 și chiar -20 de grade Celsius. Izolat se va forma ceață cu depuneri de chiciură. Va mai ninge slab, pe arii restrânse, iar vântul va avea intensificări în anumite regiuni.
Citește și: Vremea va fi din ce în ce mai rece în România. Termometrele vor arăta și -20 de grade Celsius
Se va instala gerul în majoritatea zonelor din țară. Temperaturile vor atinge valori negative. În partea de sud-est a țării vor avea loc precipitații mixte, iar local va ninge. În unele zone ale țării, temperatura maximă va fi de 3 grade Celsius. Temperatura minimă din noaptea de miercuri spre joi va fi de –20 de grade, în special în zona Transilvaniei. În unele regiuni vântul va sufla cu putere, mai ales pe crestele munților, iar gerul se va simți în toată țara, potrivit ANM.
Prognoză meteo 8 februarie 2023 în București
Și la București vremea va fi rece în această zi de miercuri, 8 februarie 2023, potrivit prognozei meteo. Temperatura maximă nu va depăși 2 grade Celsius, iar cea minimă va fi de cel mult -6 grade Celsius. În timpul nopții de marți și până a doua zi, în dimineața de miercuri, sunt șanse de fulguieli ușoare.
Citește și: Cum va fi vremea în luna februarie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Prognoză meteo 8 februarie 2023 la munte
La munte găsim temperaturi extrem de scăzute, soare în masivele vestice şi câteva ninsori slabe în rest. Va fi ger aproape toată ziua, iar pe creste vântul viscolește ninsoarea sau spulberă zăpada depusă. În masivele sudice este risc mare de avalanșă.