Prognoză meteo 3 ianuarie 2023. Marți, temperaturile scad, dar tot va fi mai cald decât în mod obișnuit. În vest, nord și în centru, se adună norii și o să picure trecător.
Prognoză meteo 3 ianuarie 2023 în țară
Valorile termice vor continua să scadă, în special în regiunile extracarpatice, dar încă vor fi mai ridicate comparativ cu mediile multianuale. Astfel, maximele se vor încadra între 5 și 14 grade, iar cele minime între -3 și 6 grade. În sudul și sud-estul țării vor fi înnorări în general persistente și izolat ploi slabe, iar din a doua parte a intervalului, local se va forma ceață, posibil asociată trecător cu burniță.
Citește și: Prognoză meteo 26 decembrie 2022 – 23 ianuarie 2023. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
În restul teritoriului cerul va fi temporar noros, pe arii restrânse, trecător va ploua slab, iar la munte, la altitudini în general de peste 1500 m, noaptea, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană, cu viteze mai mari noaptea, îndeosebi pe crestele Carpaților Orientali, potrivit stirimeteo.com.
Prognoză meteo 3 ianuarie 2023 în București
Cerul va fi mai mult noros, iar dimineața și noaptea probabilitatea de formare a ceții va fi ridicată. Vântul va sufla în general slab. Valorile termice se vor menține peste cele normale, maxima se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 3…4 grade.
Citește și: Prognoză meteo pentru următoarele două săptămâni. Temperaturile scad, iar șansele de ploaie cresc
Prognoză meteo 3 ianuarie 2023 la munte
La munte se adună norii în Munții Apuseni și în Carpații Orientali, pe unde o să plouă slab, iar la altitudini mari, la noapte, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Valorile termice scad, dar rămân ridicate pentru luna ianuarie.




