ADVERTISEMENT

Prognoza meteo 17 martie 2023. Temperaturile încep să crească. Sunt anunțate ploi în sudul țării

Prognoza meteo 17 martie 2023/ Pexels
Prognoza meteo 17 martie 2023/ Pexels

Prognoza meteo 17 martie 2023. Vineri se îndreaptă vremea și temperaturile încep să crească. În ținuturile sudice mai apar câteva ploi slabe, iar vântul mai are unele intensificări la munte, în est și în sud-est.

Prognoza meteo 17 martie 2023 în țară

Vremea va fi rece dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a țării, dar va deveni în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în regiunile sudice şi sud-estice, unde mai ales pe parcursul zilei va mai ploua slab şi în zona montană aferentă vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului în Moldova, Dobrogea şi în estul Munteniei, precum şi la munte, în general cu viteze de 45…55 km/h.

Citește și: Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum se schimbă vremea la final de lună

Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 13 grade, iar cele minime între -8 şi 2 grade, mai ridicate pe litoral şi în deltă până spre 4…5 grade, dar posibil mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Spre sfârşitul intervalului se va produce brumă, pe arii extinse în regiunile intracarpatice şi local în rest, iar izolat se va forma ceață, potrivit stirimeteo.com.

Prognoza meteo 17 martie 2023 în București

Vremea va deveni în general frumoasă. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, mai ridicată decât în ziua precedentă, va fi de 12…13 grade, iar cea minimă va fi de 0…1 grad, mai scăzută în zona preorășenească până spre -2 grade, unde vor fi condiţii de brumă.

Citește și: Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturile cresc în luna aprilie

Prognoza meteo 17 martie 2023 la munte

La munte se îndreaptă vremea. Norii se risipesc treptat și doar în Munții Banatului și în Carpații Meridionali mai sunt ceva condiții de fulguială. Atmosfera se menține destul de rece, iar vântul mai are unele porniri în Carpații Orientali și în zona înaltă din Meridionali.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite