Gătirea cărnii, în special a celei de pui, poate fi o provocare, mai ales atunci când încerci să obții o textură fragedă și suculentă. De multe ori, frica de a nu servi carne insuficient gătită duce la prepararea excesivă, ceea ce face ca puiul să devină uscat și tare. Însă un ingredient simplu, utilizat frecvent de bucătarii din străinătate, poate transforma modul în care gătești carnea: bicarbonatul de sodiu.
Bicarbonatul de sodiu – ingredientul secret pentru o carne mai fragedă
Un videoclip viral pe TikTok, publicat de Keto Recipes, a atras atenția asupra unei metode folosite de mulți bucătari din afară. Potrivit acestora, adăugarea unei cantități mici de bicarbonat de sodiu în marinadă ajută la frăgezirea cărnii. Acest ingredient modifică pH-ul suprafeței cărnii, prevenind contractarea excesivă a fibrelor în timpul gătirii. Astfel, puiul rămâne moale și suculent, indiferent dacă este preparat la tigaie, la cuptor sau pe grătar.
Cum să folosești bicarbonatul de sodiu pentru a găti puiul perfect?
✔ Pregătește marinada – Amestecă iaurt, suc de lămâie, ierburi și condimente la alegere. Adaugă un vârf de linguriță de bicarbonat de sodiu pentru a intensifica efectul de frăgezire.
✔ Lasă carnea la marinat – Păstrează puiul în această marinadă timp de 15-30 de minute înainte de a-l găti.
Citește și: Un Chef a împărtășit cele mai mari secrete din bucătăria unui restaurant. Trucuri care te vor ajuta să gătești mai bine mâncarea semipreparată și congelată
✔ Gătește la foc mediu, cu capac – Acoperirea tigăii sau a tăvii ajută la păstrarea umidității, prevenind uscarea cărnii.
✔ Lasă carnea să se „odihnească” – După ce ai scos puiul de pe foc, așteaptă 5 minute înainte de a-l tăia. Acest pas permite sucurilor să se redistribuie uniform, oferind o textură mai fragedă.
De ce bicarbonatul de sodiu este atât de eficient?
Bicarbonatul de sodiu este utilizat de mult timp în bucătăriile asiatice pentru a face carnea mai moale. Prin creșterea ușoară a pH-ului cărnii, acest ingredient împiedică încordarea fibrelor, făcând puiul mai suculent și mai ușor de mestecat.
Ce spun cei care au încercat metoda?
Comentariile utilizatorilor de pe TikTok sunt extrem de pozitive. „Funcționează perfect! Puiul este mult mai moale decât înainte”, a scris un utilizator. Un alt internaut a adăugat: „Am încercat această metodă și rezultatul este incredibil. Carnea este atât de fragedă și suculentă!”
Citește și: Topul celor mai bune orașe din Europa pentru gurmanzi. București, pe locul 10
Prin urmare, dacă vrei să îmbunătățești textura cărnii de pui, bicarbonatul de sodiu este trucul simplu, dar eficient, pe care merită să-l încerci în bucătăria ta!



