ADVERTISEMENT

Presa italiană susține că Lewis Hamilton va merge la Ferrari în 2025

Lewis Hamilton
Lewis Hamilton

Conform informațiilor apărute în presa italiană, pilotul britanic Lewis Hamilton ar putea face o schimbare surprinzătoare în cariera sa, părăsind echipa Mercedes și alăturându-se lui Charles Leclerc la Ferrari începând din anul viitor.

Recent, Scuderia Ferrari și-a prelungit contractul cu tânărul pilot Charles Leclerc, a cărui înțelegere expirase la finalul anului. Potrivit Corriere della Sera și Formu1a.one, Frédéric Vasseur, directorul echipei italiene, ar fi decis să aducă în echipă pe Lewis Hamilton începând cu sezonul 2025, alături de talentatul pilot monegasc.

Citește și: Lewis Hamilton, continuă să încalce regulile Federaţiei Internaţionale de Automobilism: „Nimic nu mă va opri să vorbesc”

Lewis Hamilton, câștigătorul a opt titluri de campion mondial, și-a extins recent contractul cu Mercedes până în 2025, eliminând speculațiile privind o posibilă plecare. Cu toate acestea, detaliile dezvăluie că extinderea este valabilă pe o perioadă de un an, cu opțiunea de a prelungi încă un an. Această clauză ar putea deschide calea pentru o eventuală mutare la Ferrari începând cu 2025.

La momentul actual, al doilea loc în Scuderia Ferrari este ocupat de spaniolul Carlos Sainz, ale cărui înțelegeri contractuale expiră la finalul anului 2024 și încă nu au fost prelungite. Astfel, perspectivele unei posibile schimbări de piloți în lumea Formulei 1 rămân interesante și supuse evoluțiilor viitoare.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite