Trecerea la ora de vară în activitatea de transport feroviar nu modifică mersul trenurilor, precizează CFR Călători, într-o postare pe Facebook.
Începând cu data de 26 martie 2023, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară iar ora 3:00 va deveni ora 4:00.
Citește și: România trece la ora de vară în noaptea aceasta. Ora 3.00 devine ora 4.00
„Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor. Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 25/26 martie a.c. la ora 3:00, care va deveni ora 4:00. După ora 4:00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulaţie după ora 3:00, care devine ora 4:00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4:00 – 5:00, trenurile vor pleca în ordinea rangului”, precizează sursa citată.
Citește și: Cum arăta o zi pe Pământ acum un milion de ani. Evoluția omenirii este cu adevărat formidabilă
Între stațiile de frontieră cu țările vecine care vor face trecerea la ora de vară duminică, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.
Țările care au eliminat schimbarea orei de vară
În 26 martie 2019, eurodeputații au votat renunțarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând din 2021. Anterior, după un sondaj realizat în tot spaţiul comunitar, Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei. Adică fiecare stat trebuia să decidă dacă rămâne pe ora de vară sau pe cea de iarnă.
Eliminarea schimbării sezoniere a orei a fost susţinută în primul rând de Germania. Statele care preferau să rămână la ora standard urmau să schimbe ora pentru ultima dată în ultima duminică din luna octombrie 2021. Era prevăzută, însă, şi posibilitatea unei amânări de 12 luni.
În condiţii normale, România şi celelalte state membre ale UE urmau să informeze Comisia Europeană asupra alegerii lor până în aprilie 2020, după care urma o etapă de coordonare. Negocierile privind Brexit şi izbucnirea pandemiei a oprit însă complet acest proces.





