ADVERTISEMENT

Alegeri prezidențiale 2024. O femeie din Craiova a fost amendată cu 1.000 de lei pentru că și-a fotografiat buletinul de vot

O femeie de 39 de ani din Craiova a fost sancționată cu o amendă de 1.000 de lei pentru că și-a fotografiat buletinul de vot în cabina de votare, duminică, în cadrul alegerilor prezidențiale. Incidentul a avut loc la secția de votare nr. 75 din municipiu.

Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a transmis că polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Craiova s-au sesizat din oficiu după ce au observat că femeia a utilizat telefonul mobil pentru a face fotografii în cabina de vot.

Citește și: Diana Șoșoacă a transmis live din cabina de vot și a făcut scandal în secție: „Blestemați să fiți tot sistemul”

„Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta secției de votare nr. 75, o persoană a efectuat fotografii cu telefonul mobil în cabina de vot. În urma verificărilor, a fost identificată o femeie, de 39 de ani, din localitate, care a fotografiat buletinul de vot”, a declarat IPJ Dolj într-un comunicat.

Femeia a fost ulterior condusă la sediul Poliției pentru cercetări și sancționată contravențional cu o amendă de 1.000 de lei.

Reguli stricte pentru asigurarea secretului votului

Conform legislației electorale din România, fotografierea sau filmarea buletinului de vot în cabina de vot constituie o încălcare a secretului votului și este sancționată cu amenzi. Autoritățile electorale reiterează importanța respectării acestor norme pentru a proteja integritatea procesului democratic.

Citește și: Alegeri prezidențiale 2024. Votanții trebuie să pună ștampilă pe un singur candidat. Când un vot este valabil exprimat sau nul?

Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a precizat că verificările vor continua în toate secțiile de vot pentru a preveni alte incidente similare. Reprezentanții poliției îndeamnă cetățenii să respecte regulile și să raporteze orice nereguli pe care le observă în timpul procesului electoral.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite