Prognoză meteo 4 ianuarie 2023. Valorile termice vor continua să scadă, iar în sudul și sud-vestul țării vor fi înnorări în general persistente și izolat ploi slabe.
Prognoză meteo 4 ianuarie 2023 în țară
Valorile termice vor continua să scadă, în special în regiunile extracarpatice, dar încă vor fi mai ridicate comparativ cu mediile multianuale. Astfel, maximele se vor încadra între 5 și 14 grade, iar cele minime între -3 și 6 grade. În sudul și sud-estul țării vor fi înnorări în general persistente și izolat ploi slabe, iar din a doua parte a intervalului, local se va forma ceață, posibil asociată trecător cu burniță.
Citește și: 2 ianuarie 2023 a fost cea mai caldă zi de ianuarie din istoria României. Recorduri incredibile de temperatură
În restul teritoriului cerul va fi temporar noros, pe arii restrânse, trecător va ploua slab, iar la munte, la altitudini în general de peste 1500 m, noaptea, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană, cu viteze mai mari noaptea, îndeosebi pe crestele Carpaților Orientali, potrivit stirimeteo.com.
Prognoză meteo 4 ianuarie 2023 în București
Cerul va fi mai mult noros, iar dimineața și noaptea probabilitatea de formare a ceții va fi ridicată. Vântul va sufla în general slab. Valorile termice se vor menține peste cele normale, maxima se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 3…4 grade.
Prognoză meteo 4 ianuarie 2023 la munte
Se răcește și în zonele de munte. O să ploua, însă pe creste vor fi precipitații mixte. Vântul va crește treptat în intensitate, iar la noapte, în zonele înalte din Carpații Orientali și din munții Apuseni, se pot depăși 90-100 km/h.



