ADVERTISEMENT

Klaus Iohannis: Susţinerea femeilor pentru a se implica în viaţa publică şi profesională trebuie să fie permanentă

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că femeile au o contribuţie majoră în ceea ce priveşte punerea pe agenda publică a unor teme esenţiale precum schimbările climatice şi tranziţia energetică şi a subliniat că susţinerea acestora pentru a se implica în viaţa publică şi profesională trebuie să fie permanentă.

„Stimate doamne, aveţi o contribuţie majoră în ceea ce priveşte punerea pe agenda publică a unor teme esenţiale pentru prezentul şi viitorul nostru: mă refer la schimbările climatice şi la tranziţia energetică. Fie că activaţi în sectorul public, în cel asociativ, financiar ori în cel de business, în educaţie sau cercetare, mare parte din eforturile pentru asigurarea sustenabilităţii în România vi se datorează dumneavoastră. (…) Susţinerea femeilor pentru a se implica în viaţa publică şi profesională trebuie să fie permanentă. Aceasta este convingerea mea fermă! Iar întâlniri precum cea de astăzi reprezintă una dintre modalităţile de a contribui la încurajarea doamnelor pentru a-şi continua şi dezvolta carierele, inclusiv, sau în special, în domenii vitale pentru viitorul nostru”, a spus şeful statului, la evenimentul „Femei în sustenabilitate” organizat la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.

Citește și: NASA va numi pentru prima dată o femeie la conducerea departamentului ştiinţific

El a subliniat că resursele naturale sunt limitate şi trebuie protejate, iar preocuparea şi acţiunile pentru o dezvoltare durabilă sunt importante. Şeful statului le-a mulţumit femeilor pentru eforturile de a promova sustenabilitatea, prin acţiuni hotărâte, care să asigure un mediu mai curat şi limitarea schimbărilor climatice.

„Domeniul sustenabilităţii este încă la început şi presupune multe provocări, cărora sunt convins că le veţi răspunde la cel mai înalt nivel de excelenţă. Este însă nevoie ca toţi decidenţii din zona publică şi privată, femei şi bărbaţi deopotrivă, să înţeleagă importanţa acestui domeniu, iar evenimentul de astăzi sper să fie un semnal ferm în acest sens”, a afirmat Iohannis.

Şeful statului a spus că degradarea mediului, schimbările climatice, pierderea biodiversităţii sunt provocări majore, care reclamă din ce în ce mai multă atenţie la nivelul societăţii, menţionând că este nevoie de implicarea femeilor în politicile de sustenabilitate, în educaţia şi cercetarea pentru mediu şi climă, precum şi în economia verde.

Citește și: Prima femeie care va conduce Ambasada SUA în România își începe oficial mandatul. Ce mesaj i-a transmis Klaus Iohannis

„Dincolo de impactul vizibil şi direct pe care îl au schimbările climatice, evident în intensificarea unor fenomene meteorologice extreme, un risc pentru România şi întreaga lume îl constituie perspectiva unei tranziţii dezordonate către o economie durabilă, cu emisii reduse de carbon. Măsurile pentru a reduce riscul unei astfel de tranziţii includ alinierea programelor de studii şi reconversie profesională cu cererea de pe piaţa muncii, precum şi pregătirea administraţiei pentru a participa la elaborarea de politici publice verzi. Formarea adecvată a resursei umane pentru a susţine tranziţia climatică este esenţială, iar în acest sens femeile pot juca un rol crucial ca mentori şi cadre didactice”, a declarat Iohannis.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite