ADVERTISEMENT

Sunt animalele mai bune decât oamenii? Zece localități care au ales ca primarii să le fie patrupede, de la capra Yo-Yo, la câinele Max

caine primar

A trecut aproape o lună de la alegerile locale, iar în unele locuri, inclusiv Bucureşti, nici măcar în ziua de azi primarii aleşi nu şi-au preluat atribuțiile. Sunt binecunoscute situațiile ciudate care au însoțit ultimul scrutin, în care o primărie a fost câștigată de un candidat decedat, iar altele de oameni certați cu legea, ba chiar unul condamnat pentru pedofilie. Şi totuşi, oricât am vrea să credem că suntem unici, situația nu este nici pe de parte aşa.

Alții s-au săturat de mult de oameni în funcția de primar şi au ales ființe incoruptibile, care nu-şi înșală niciodată cetățenii. Astfel, cetățenii din unele orașe, multe dintre ele din SUA, au preferat să aleagă un animal ca primar. Un vot de încredere cu siguranță, dar și unul de protest la adresa clasei politice reale.

Capra Yo-Yo, oraşului Fortaleza (Brazilia)

Este primul animal care i-a luat locul unui om la primărie. E adevărat, nu a îndeplinit chiar funcția de primar, ci pe cea de consilier municipal, dar poate fi înscrisă pe această listă deoarece a fost punctul de plecare al altor idei de acest gen, răspândite ulterior în toată lumea. Asta pentru că Yo-Yo a fost aleasă în anul 1922, iar Fortaleza nu este un oraş oarecare, ci unul cu 2,5 milioane locuitori.

Citește și: Ziua mondială a animalelor. „Dacă animalele ar vorbi, oamenii ar plânge”. Adevăruri dureroase despre necuvântătoare, necunoscute în jungla urbană

Capra Clay Henry, din Lajitas (SUA)

În orășelul texan Lajitas democrația nu este o glumă. Așadar, într-o zi de alegeri, în timp ce candida pentru un nou mandat, primarul în funcție s-a trezit învins de o capră pe nume Clay Henry. Locuitorii au fost atât de mândri şi fericiți de alegerea lor încât de atunci, din anii ’80, au decis să aleagă sistematic caprele în funcția de primar, ajungându-se la Clay Henry al III-lea. Capra primar, ca şi oamenii, avea şi ea metehnele ei. Era un pic bețivă şi îi cam place berea, dar asta nu-i deranja deloc pe localnici.

Câinele Bosco, din Suno (SUA)

Bosco a fost primarul acestui oraș californian din 1981 până în 1994. S-a bucurat de faimă internațională mai ales în anul 1989, când un ziar comunist chinez l-a dat ca exemplu pentru eșecul procesului electoral din America, însă în urma acestui eveniment, Bosco a devenit simbolul democrației şi al libertății. A fost un primar apreciat atât de mult, încât i-a fost ridicată o statuie după moarte

Câinele Brynneth „Brynn” Pawltro, din Rabbit Hash (SUA)

Localitatea Rabbit Hash (Kentucky) are o istorie lungă și bogată în ceea ce privește desemnarea animalelor în funcție. Adesea, motivul este strângerea de fonduri pentru societatea istorică locală. Primul primar câine a fost ales în 1998, Goofy Borneman-Calhoun fiind un câine adoptat care a murit în funcție în iulie 2001, la vârsta de 16 ani. I-a succedat un labrador negru, iar în 2008 acestuia i-a urmat Lucy Lou, un border collie, devenită prima femelă câine primar al localității. Din 2016 primar este pitbull-ul Brynneth „Brynn” Pawltro, care a învins în alegeri un Bourbon şi un ciobănesc australian.

Câinele Max, din Idyllwild (SUA)

Sătui de politicienii corupți, locuitorii acestei comunități au decis în 2014 să-i acorde mandat de primar pe viață unui golden retriever pe nume Max. El fusese ales în funcție în 2012, cu două treimi din voturi, iar localnicii au fost atât de mulțumiți, încât au decis ca ca succesorul său, Maximus Mighty-Dog Mueller II să fie învestit pe viață în funcția de primar.

Pisica Stubbs, din Talkeetna (SUA)

În 1997, o pisică a realizat ceea ce nici o pisică nu a făcuse înaintea sa: a devenit primar. Municipalitatea a mers chiar mai departe şi a decis ca ea să candideze la funcția la alegerile din 2014 pentru un loc în Senatul statului Alaska. Stubbs era foarte apreciată, mai ales pentru că „nu colecta niciodată impozitele și nici nu amesteca în afaceri”. În 2017 motanul Stubbs s-a stins din viață, la vârsta de 20 de ani.

Câinele Duke, din Cormorant (SUA)

Duke avea șapte ani când a devenit primar în acest oraș din Minnesota. În 2016, acest ciobănesc a fost reales pentru a treia oară în funcție, obținând toate voturile localnicilor, cu excepția unuia singur care a mers către „iubita” sa, Lassie. „Nu ştiu ce alt candidat ar putea avea o şansă împotriva sa. A făcut atât de multe pentru comunitate”, spune o membră a comunității, Karen Nelson.

Măgarul Boston Curtis, din Milton (SUA)

Pe 13 septembrie 1938, Boston Curtis a câștigat postul de comisar al Partidului Republican în Milton (Washington), în virtutea a cincizeci și unu de voturi exprimate pentru el în alegerile primare. Boston Curtis nu a organizat nicio campanie electorală și nici nu a oferit o platformă. Totuși, el a candidat și nu a fost contestat, astfel că alegerea sa nu ar fi trebuit să fie o surpriză. Dar când locuitorii din Milton și-au dat seama cine este Boston Curtis, au fost surprinși, pentru că Boston era un măgar maro, docil şi cu urechi lungi.

Citește și: Poliția Animalelor intră în acțiune. Moment istoric pentru România, necuvântătoarele sunt apărate prin lege, cu arma în mână, de sute de ofițeri

Alegerea sa a fost înregistrată la tribunal, iar pentru a-i discredita pe republicani primarul democrat al oraşului l-a pus să „semneze” cu copita toate documentele. De fapt, nu era decât o urmă murdară lăsată pe fiecare hârtie. De asemenea, primarul a dorit să demonstreze ineficiența sistemului primar de vot, arătând că alegătorii „nu știu pe cine votează”.

Pisica Sweet Tart, din Omena (SUA)

Din 2018, acest orășel din Michigan este condus de o pisicuță numită Sweet Tart (Tartă Dulce). Ba chiar mai mult, la alegeri au intrat în cursă doar animale: două pisici, un păun, o găină, o capră și 13 câini. Sweet Tart, în vârstă de 9 ani la vremea respectivă, avea scris la profilul său de candidat: „Reprezint tot ce este mai bun în Leelanau County cu tartă dulce cu cireșe. Am experiență în guvernare/ supervizare în gospodărie. Și cum am fost vice primar timp de trei ani și mi-am îndeplinit toate îndatoririle, știu că mă pot descurca foarte bine în poziția de primar”.

Capra Lincoln, din Fair Haven (SUA)

Lincoln, această capră nubiană, este primar abia de anul trecut în această mică localitate din statul Vermont. Ea a câştigat cursa pentru primar în fața altor 16 animale, între care un câine, pe care l-a învins la o diferență de trei voturi.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite