Caută
Close this search box.
ADVERTISEMENT

Ziua Internațională a Nonviolenței. Pașnici într-o lume brutală – cele șase principii cu care învingem răul

Ziua Internațională a Nonviolenței/ Pexels
Ziua Internațională a Nonviolenței/ Pexels

Ziua Internațională a Nonviolenței. O istorie a violenței ar fi aproape imposibil de scris. Ea ar trebui să cuprindă mii de volume. Practic nu există moment de la începutul omenirii în care pe Pământ să nu fi avut loc vreo luptă sau fel de fel de nemulțumiri care au degenerat în acte extreme, de la războaie la revolte populare.

Iar în acest context pare chiar curios că abia în 2007 s-a gândit cineva să „pedepsească” violența în toate formele sale, proclamând exact opusul. Aşa s-a născut Ziua Internațională a Nonviolenței, sărbătorită în fiecare an pe 2 octombrie.

De ce această dată? Pentru că în această zi este celebrată nașterea lui Mahatma Ghandi. El a fost pionier al filosofiei şi al strategiei nonviolenței şi conducător al mişcării pentru independență din India. „Cunoscut pentru doctrina sa care presupunea proteste pașnice pentru a determina progresul politic şi social, Ghandi a rămas angajat, de-a lungul vieții sale, în credința sa în nonviolență chiar şi în condiții opresive şi în fața unor provocări aparent insurmontabile”, se arată pe site-ul Organizației Națiunilor Unite.

Profesorul Gene Sharp, fondatorul Institutului Albert Einstein, arăta în cartea sa The Politics of Nonviolent Action că „acțiunea nonviolentă nu reprezintă o încercare de a evita sau ignora conflictul, reprezintă un răspuns la problema despre cum să se acționeze eficient în politică, şi mai ales cum să se exercite puterea în mod eficient”.

Cele șase principii ale nonviolenței

Martin Luther King jr. a ridicat nonviolența la rang de artă şi a enunțat chiar șase principii ale acesteia, care pot să constituie sursa pentru o viață mai bună şi mai plină de sens.

Principiul 1: Nonviolența este un mod de viață pentru oamenii curajoși

Este o rezistență activă care confrunta forțele răului. Ea utilizează în mod benefic indignarea şi capacitățile intelectuale, emoționale şi spirituale ale oamenilor, ca pe o forță vitală pentru schimbare şi reconciliere.

Principiul 2: Comunitatea este cadrul pentru viitor

Nonviolența presupune că trebuie să ne angrenăm într-un efort colectiv ca să creăm o lume mai bună. Acest lucru se poate realiza prin a cultivarea relațiilor mai bune între oameni, până la nivelul unde persoanele reuşesc să îşi atingă potențialul uman maxim.

Principiul 3: Atacă forțele răului nu persoanele care fac rău

Tehnica nonviolentă analizează condițiile fundamentale, politicile şi practicile conflictului mai degrabă, decât reacționează în fața unui singur oponent, ca exponent al Răului.

Principiul 4: Acceptă suferința fără răzbunare, pentru binele cauzei

Acest principiu ne duce cu gândul la o creștere spirituală individuală şi colectivă. A-ți urma principiile şi sistemul de valori fără a reacționa cu ură față de ceea ce îți cauzează răul, înseamnă evoluție.

Principiul 5: Evita violența interioară cât şi violența exterioară

Atitudinea nonviolentă oferă susținere din toate părțile. Este în interesul nostru să ne menținem un nivel ridicat al spiritului fiind buni cu noi înșine şi cu ceilalți.

Principiul 6: Universul este de partea justiției

Adevărul este universal şi fiecare ființă umană sau societate se orientează către sensul just al ordinii în Univers. Pentru practicianul nonviolenței, acest context reprezinta un cadru moral adecvat. Nonviolentul crede că Dumnezeu este Dumnezeul Justiției.

Te-ar putea interesa și