Caută
Close this search box.
ADVERTISEMENT

Ziua Internațională a Baloanelor. Bucurie multicoloră sau cum au reuşit niște bucăți de latex să deseneze zâmbete pe fața a miliarde de oameni

Ziua Internațională a Baloanelor/ Pexels
Ziua Internațională a Baloanelor/ Pexels

Ziua Internațională a Baloanelor. Baloanele sunt lucruri care nu lipsesc din sărbătorirea unor momente importante, cum ar fi aniversările, petrecerile surpriză, lansările unor afaceri, însă câți dintre voi știți când sunt sărbătoriți acești săculeți colorați umpluți cu heliu?

În fiecare an, pe 1 octombrie, aceste minuni, care au fost folosite într-un milion de moduri diferite şi pentru un milion de scopuri diferite, sunt celebrate în toată lumea. Indiferent de vârstă, Ziua Internațională a Baloanelor ar trebui să fie un prilej de sărbătoare pentru fiecare dintre noi. Fie că ești copil, adolescent sau adult, baloanele ar trebui să aibă mereu puterea de a te înveseli și de a te face să te bucuri mai mult de copilărie, respectiv să-ți amintească de ea.

Ziua Internațională a Baloanelor a fost inițiată de Jeff Brown în anul 2000 pentru a susține aceste dispozitive mai ușoare decât aerul, potrivit Days Of The Year.

Cum poți sărbători Ziua Internațională a Baloanelor

Când vine vorba de baloane, primul lucru la care probabil te gândești este PETRECERE! Astfel, este momentul potrivit pentru a organiza o petrecere care să onoreze această zi. Există multe moduri de a utiliza baloanele pentru a-ți putea personaliza petrecerea. Poți imprima cuvinte pe baloane şi astfel poți crea un joc pentru oaspeții tăi. De asemenea, există șansa ca baloanele să „spargă gheața” şi să fie subiectul care inițiază o conversație.

O altă modalitate este să creezi decorațiuni cu ajutorul baloanelor şi să organizezi o ședință foto pentru rețelele de socializare unde poți folosi hashtag-ul #internationaldayofballoons. 

Iar dacă vrei să fii original, poți să faci orice vrei tu folosind unul sau mai multe baloane, însă nu uita să împărtășești cu toată lumea aceste momente, pentru că azi sărbătorim cu toții Ziua Internațională a Baloanelor! 🎈🥳

Istoria baloanelor

La bază, baloanele sunt pungi flexibile care pot fi umflate cu un gaz precum heliu, hidrogen, oxid nitru, oxigen, aer sau chiar şi cu apă. Baloanele moderne sunt realizate din materiale cunoscute, precum cauciucul, latexul şi policloroprenul şi pot avea mai multe forme şi culori. Primele baloane au fost făcute din vezicile animalelor, care erau curățate şi uscate. Unele baloane sunt utilizate în scopuri decorative sau de divertisment, în timp ce altele sunt folosite în scopuri practice, cum ar fi meteorologia, tratamentul medical, apărarea militară sau transportul.

Proprietățile unui balon, inclusiv densitatea mică și costul scăzut, au dus la o gamă largă de aplicații. Balonul de cauciuc a fost inventat de Michael Faraday în 1824, în timpul experimentelor cu diferite gaze. El le-a inventat pentru a fi utilizate în laborator.

Citește și: Vacanță cu senzații tari, pentru curajoşi. Ce alegi vara asta, rafting pe Lună Plină sau tabăra de supraviețuire? Cinci sugestii de luat în seamă

Aceastea au fost folosite pentru aniversări, nunți, promovări la birou, evenimente școlare, dar şi pentru întâlniri festive. Cele mai frecvente tipuri de decor cu baloane includ arcade, coloane, piese centrale, picături de balon, sculpturi și buchete de baloane.

De asemenea, baloanele sunt folosite şi în publicitate la evenimente majore. Procesele de serigrafie pot fi utilizate pentru a imprima modele și logo-urile companiei pe baloane.

Probabil că nu știai asta, dar baloanele sunt folosite şi în scop medicinal. Angioplastia este o procedură chirurgicală în care baloanele foarte mici sunt introduse în vasele de sânge blocate sau parțial blocate în apropierea inimii. Odată poziționat, balonul este umflat pentru a curăța sau comprima placa arterială și pentru a întinde pereții vasului, prevenind astfel infarctul miocardic. Un stent mic poate fi introdus la locul angioplastiei pentru a menține vasul deschis după îndepărtarea balonului.

Ziua Internațională a Baloanelor/ Pexels
Sursă: Pinterest

Baloanele au fost inventate pentru prima dată în Franța la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Doi producători de hârtie, Jacques și Joseph Montgolfier, au descoperit că, atunci când pungile de hârtie sunt umplute cu aer cald, pungile se ridică. Rapid şi-au dat seama de potențialul acestui lucru şi au început să experimenteze cu baloane din diverse materiale, cum ar fi hârtie, pânză și mătase.

Aceștia au făcut prima demonstrație publică a unui balon mai ușor decât aerul în iunie 1783, cu un balon de 11 metri cu diametru din pânză căptușită cu hârtie. Tot în acel an, Jacques Charles a zburat cu un balon din mătase acoperit cu un lac de cauciuc și umplut cu hidrogen, un gaz mai ușor decât aerul. Aceste demonstrații timpurii au atras un mare entuziasm, iar baloanele au fost de atunci folosite în multe scopuri cum ar fi în știință, sport și război.

Astăzi, baloanele sunt fabricate din cauciuc, latex, policloropren sau o țesătură din nailon. Dacă baloanele care sunt umplute cu heliu sunt făcute din cauciuc sau latex, își vor păstra flotabilitatea doar pentru o perioadă scurtă de timp (aproximativ o zi), deoarece heliul are molecule mici care scapă prin porii mici ai unui balon.

Cuvântul „balon” provine de la cuvântul italian „Pallone“ însemnând „minge mare“. În anii 1570, balonul era un joc popular jucat folosind o minge mare din piele umflată care era lovită sau aruncată înainte și înapoi. În anii 1590, cuvântul balon era folosit pentru a se referi la mingea în sine. Până în 1784, balonul era folosit și pentru a descrie o „pungă sau vas umplut cu aer încălzit sau heliu astfel încât să se ridice și să plutească în aer”.

Ştiai că:

Cel mai rapid timp pentru a crea o figurină în formă de câine dintr-un balon este de 6,5 secunde de John Cassidy (SUA) la magazinul Balloon Saloon din New York, SUA, la 28 martie 2006.

Cea mai mare grădină zoologică cu baloane este formată din 469.845 de baloane și a fost realizată de Xiamen Jimei City Development Co., Ltd și American Event Management Institute ambele din Xiamen, Fujian, China, la 13 octombrie 2017. În cel mai lung punct, grădina zoologică cu baloane a măsurat 133,32 m lungime și 128,39 m lățime.

Cel mai lung lanț de baloane a măsurat 20.024 metri și a fost realizat de Future Generali India Life Insurance Co. Ltd. și Future Value Retail Ltd. (Big Bazaar) în asociere cu G2rams India Pvt. Ltd. (toată India), în Mumbai, India, la 9 februarie 2011. Lanțul de baloane conținea 198.240 de baloane în total.

Te-ar putea interesa și