Între dezastrele naturale, erupțiile vulcanice sunt cele mai devastatoare. Fenomenele asociate lor afectează viața pe termen lung și atingând mai multe segmente ale evoluției. Fiindcă nu vorbim doar de lava revărsată, ci și o serie de emisii toxice, care călătoresc pe tot globul și afectează sănătatea oamenilor și amenință culturile.
Spre exemplu, erupția vulcanului Eyjafjallajökull a paralizat traficul aerian în aproape jumătate din Europa, în anul 2010. Acum aproape doua milenii, Vezuviul a ucis zeci de mii de oameni într-o singură zi. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă 138 de vulcani ar începe să erupă în același timp și, în jurul lor, s-ar topi straturi de gheață cu o vechime de milioane de ani.
Citește și: Ultimele rapoarte privind schimbările climatice au alertat pe toată lumea! Iată ce poți face chiar tu pentru a preveni încălzirea globală
Oamenii de știință, care au descoperit aproape o sută de vulcani noi în Antarctica, creionează deja un scenariu apocaliptic, conform căruia civilizația ar fi amenințată cu extincția. Ca punct de plecare în acest scenariu avem erupția vulcanului Nabro, în Iunie 2011, la granița dintre Etiopia și Eritreea. Șapte oameni au murit direct din cauza erupției și mai mult de treizeci au murit otrăviți sau din cauza altor consecințe teribile: toate cursurile de apa și alte surse de apă potabilă au fost acoperite cu cenușă. În lacurile locale bogate în sare s-a format acid sulfuric. Aceasta a fost cea mai puternică eliberare de dioxid de sulf observată vreodată din spațiu. De subliniat că acest gaz este considerat principalul poluant al atmosferei, adică cel mai otrăvitor pentru oameni și animale. De asemenea, el poate provoca ploi acide.
De ce am considera acest exemplu interesant și relevant? În primul rând, pentru că de-a lungul istoriei previzibile a omenirii acest vulcan a fost considerat latent. În al doilea rând: vulcanul Nabro este situat în Marele Rift Est-African, o falie lungă de aproape 5.000 de kilometri, care împarte Etiopia și se extinde mai departe prin Kenya, Mozambic și Tanzania.
Aceasta este o linie de avarie tectonică, cea mai mare fisură din scoarța terestră. În câteva milioane de ani, toată porțiunea din dreapta riftului se va separa de restul continentului și se va uni cu Peninsula Arabică, urmând sa creeze munți la acea joncțiune. Pana atunci, această linie rămâne însă cel mai vulcanic loc de pe continentul african.
Această “defecțiune” este adesea comparată cu o altă zonă similară, care este situată în vestul Antarcticii – sistemul West Rift Antarctic. Lungimea sa este de 3.200 de kilometri și pe teritoriul său se află aproape toți vulcanii continentului sudic.
Citește și: De ce ne temem de încălzirea globală? Frigul a fost dintotdeauna marele dușman al vieții, iar răcirea care urmează prezintă amenințarea totală
Astăzi, în Antarctica, exista 12 vulcani activi. Cel mai activ este Erebus. Înălțimea sa este de aproape 3.800 metri și erupe în permanenta. Magma sa este foarte vâscoasă, iar în frigul din Antarctica îngheață înainte de a ajunge la suprafața. Dar metanul, hidrogenul și alte gaze care sunt complet nepotrivite pentru respirația noastră reușesc sa se strecoare însă în exterior. Recent, Agenția Meteorologică Mondială a transmis ca, în ultimele luni, gaura de ozon de peste Antarctica a crescut suspect de mult acoperă deja 25 de milioane de kilometri pătrați.
Până de curând, se credea că un total de aproximativ 60 de vulcani din Antarctica. Dar, în 2017, oamenii de știința au publicat rezultatele unui nou studiu al continentului, realizat cu ajutorul radarelor. „Scanarea” a arătat că sub aproximativ patru kilometri de gheață în Antarctica (și în principal în partea de vest a continentului) există 178 de structuri conice, iar 138 dintre ele se potrivesc definiției vulcanilor. S-a dovedit că 47 dintre ei erau anterior cunoscuți, drept urmare avem 91 de vulcani antarctici noi, necunoscuți anterior științei.
Într-un scenariu pesimist, se presupune că acești vulcani sunt potențial activi. Aceasta înseamnă simultan două posibile probleme pentru locuitorii Pământului. În primul rând, vulcanii pot erupe și topi calota glaciara. Acest lucru va duce la o creștere globală a nivelului mării, inundații și fenomene adiacente catastrofale pentru omenire. În al doilea rând: gheața din Antarctica însăși se va topi din cauza încălzirii globale și acest lucru va trezi o activitate vulcanică latentă. Ca rezultat, din nou, avem topirea finală a gheții din Antarctica, precum și otrăvirea atmosferei de către evacuările vulcanice și o aproape inevitabila extincție în masă a speciilor. În plus, cenușa poate bloca lumina soarelui, fapt care ar avea ca efect uciderea in mare măsura a plantelor.
Citește și: Nu planeta e problema, noi suntem! – Retrospectiva Zilei Pământului în pandemie
Este interesant să vedem predicțiile despre când ar trebui să ne așteptăm la sfârșitul lumii. În septembrie 2020, climatologii de la Universitatea din Potsdam au explicat acest lucru în detaliu. Conform calculelor lor, orele X sunt anumiți indicatori pe coloanele termometrului. Plus un grad Celsius peste nivelurile preindustriale este egal cu creșterea zăpezii și creșterea masei de gheață din Antarctica. Plus două grade – deja distrugerea scutului vestic (!) și o creștere a nivelului apei cu doi metri. Plus șase grade și mai mult – pierderea a 70% din gheața din Antarctica și creșterea nivelului mării cu 40 de metri.
Ca sa înțelegem unde ne aflam, trebuie spus ca astăzi, planeta noastră este cu 0.75 ° C mai caldă decât era în anii 1850-1900. De altfel, Acordul Climatic de la Paris își propune să asigure că până în 2100 nu vor exista mai mult de plus două grade.
Scutul Vestic de care aminteam mai sus este un scut „maritim”, care este adânc scufundat în apă, spre deosebire de cel estic și, în plus, gheața vestică este de două ori mai subțire. Toate acestea sugerează că Scutul Vestic se va topi primul. Potrivit oamenilor de știință, acest proces va deveni ireversibil atunci când rata de topire va atinge un nivel de aproximativ unu până la doi metri pe an. Începând din 2009, ea a început să devină de aproximativ 40 de centimetri pe an.
În același timp, se estimează că Ross, cel mai mare ghețar din Antarctica (are o suprafața puțin mai mica decât cea a Franței), a pierdut în ultimii ani de la doi la șapte metri din grosimea sa. Îngrijorător este faptul ca este situat exact în vestul continentului, între Mary Byrd Land și Victoria Land, în jurul aceluiași loc unde se afla zecii de vulcani potențial activi.
