Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată luni, 19 septembrie 2022. Regretatul monarh va fi condus pe ultimul drum de către familie și poporul britanic care a slujit-o timp de 70 de ani.
Imagini live de la Westminster Hall
Update 20:19
2.000 de invitați, câți încap în interiorul Westminster Abbey, și-au luat adio de la regina Elisabeta a II-a la primele funeralii de stat organizate în Marea Britanie, după cele din 1956, la moartea fostului premier Winston Churchill.
Update 20:17
Poneiul negru al reginei Elisabeta a II-a, Emma, dar și cei doi câini Corgi au fost prezenți la trecerea cortegiului funerar pe domeniul Castelului Windsor.
Update 20:08
Un bărbat înalt de 2,19 metri a făcut parte din convoiul care a însoțit sicriul Reginei Elisabeta a II-a pe străzile Londrei. Individul a mers chiar în fața mașinii mortuare. „Este un secretar privat, care se numește Matthew Magee”, a scris, pe Twitter, Adam Parsons, de la Sky News.
Update 20:02
Sicriul Reginei va fi transferat, împreună cu cel al soţului suveranei, prinţul Philip, decedat în 2021 la vârsta de 99 de ani, în capela memorială regele George al VI-lea, aflată lângă capela principală St. George, alături de părinţii reginei şi sora sa, prinţesa Margareta.
La slujba de înmormântare de la Capela St George din Castelul Windsor, oficiată de decanul de Windsor, David Coney, au participat aproximativ 800 de invitaţi.
Update 19:57
Funeraliile de stat au fost punctul culminant al revărsării impresionante de recunoștință din partea supușilor devotați ai Reginei Elisabetei a II-a. Acestea s-au desfășurat într-o liniște solemnă, netulburată de vreun incident.
Update 19:08
La Londra, operațiunea de curățenie după miile de persoane care au așteptat ore întregi pentru a-i aduce un ultim omagiu reginei Elisabeta a II-a a început la scurt timp după plecarea cortegiului funerar din capitala Marii Britanii.
Update 18:52
A avut loc unul dintre cele mai importante momente de la înmormântarea reginei Elisabeta, când suverana este separată de bijuteriile ei. Bijuteriile Reginei vor fi returnate la Turnul Londrei, dar deocamdată au fost predate decanului de Windsor. Podoabele monarhului au fost așezate pe altar.
Sicriul Reginei a fost coborât, încet, în bolta regală. La acest moment au fost rostite diferitele titluri și nume sub care era cunoscută suverana în timpul domniei sale.
Update 18:46
Regele Charles și membrii Familiei Regale s-au alăturat procesiunii de la Capela St. George. Participă noul monarh, Prințesa Anne, Prinții Andrew și Edward, precum și Prinții William și Harry.
Slujba de înmormântare a ducelui de Edinburgh a avut loc în aceeași capelă, în aprilie 2021. Regina va fi înmormântată în bolta regală a Capelei Memoriale a Regelui George al VI-lea, parte a Capelei St. George.
Update 18:39
Meghan Markle a fost surprinsă în timp ce își ștergea discret lacrimile, în timpul înmormântării reginei Elisabeta a II-a.
Update 17:48
La finalul unor funeralii de stat urmărite de milioane de oameni din întreaga lume, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este condusă acasă la îndrăgitul său Castel Windsor pentru a fi înmormântată într-o capelă mică, în cadrul ceremoniei private.
Regatul Unit al Marii Britanii și milioane de oameni din lumea întreagă își iau rămas bun pe la cel mai longeviv monarh, Regina Elisabeta a II-a, care a marcat istoria ultimelor șapte decenii printr-o domnie echilibrată, în vremuri dificile.
Update 17:42
Oaspeții au început să sosească pentru slujba de înmormântare de la Capela St. George din Castelul Windsor. Printre aceștia s-au numărat fostul premier Tony Blair și soția sa, Cherie, prim-ministrul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, și actualul premier Liz Truss.
Update 17:19
Cortegiul funerar de stat a ajuns la Windsor. Între timp, Prințesa Regală și soțul ei, viceamiralul Sir Tim Laurence, se îndreaptă către parcul castelului pentru a merge la Quadrangle.
Cortegiul se îndreaptă către Capela St. George de la Castelul Windsor, locul final de odihnă al Majestății Sale. Membrii Familiei Regale se vor alătura procesiunii la ora 15.40.
Update 17:03
Deputații români au ținut, luni, un moment de reculegere în plen, în memoria Reginei Elisabeta a II-a.
Update 16:55
Regele Charles al III-lea i-a adus luni un omagiu regretatei sale mame, regina Elisabeta a II-a, depunând un bilet scris de mână deasupra sicriului suveranei cu mesajul: „În memoria iubitoare şi devotată, Charles R”.
După ceremonia religioasă de la Westminster Abbey, sicriul reginei Elisabeta a II-a a fost purtat pe străzile din Londra într-o procesiune istorică. Vezi în galeria foto cele mai importante momente din procesiune.
Update 16:36
Fostul președinte american Barack Obama a adus un omagiu „amabilității și considerației” reginei, amintindu-și de întâlnirile sale cu monarhul. Obama a spus că prima dată când a întâlnit-o pe regină i-a amintit de bunica sa, când aceasta „nu ar fi putut fi mai amabilă și mai grijulie” cu el și cu soția sa, Michelle.
„Ceea ce m-a surprins nu doar în aparență, ci și în maniere… a fost foarte amabilă, dar și fără prostii, cu un ironic simț al umorului. Combinația dintre un simț al datoriei și o înțelegere clară a rolului ei ca simbol al națiunii sale și ca purtătoare a unui anumit set de valori, combinată cu o calitate foarte umană de bunătate și considerație, cred că asta a făcut-o atât de iubită nu doar în Marea Britanie, ci în întreaga lume”, a adăugat fostul președinte american, potrivit Sky News.
Update 16:05
Cortegiul funerar se îndreaptă către Windsor, acolo unde va avea loc o slujbă la Capela St. George, la ora 16:00, ora locală.
Regele și regina consoartă au plecat de asemenea către Windsor. Sunt așteptați în jur de 800 de invitați, mai puțini decât la ceremonia de la Westminster. Înmormântarea Reginei va avea loc în această seară, într-un cadru mult mai intim
Update 15:32
Sicriul este transferat de pe afet într-un dric. Procesiunea a ajuns la Arcul Wellington, unde sicriul este transferat de pe afet într-un dric care va continua drumul spre Windsor.
Update 15:29
Un polițist a leșinat în timpul procesiunilor de luni.
Update 15:00
Mesajul președintelui Klaus Iohannis după slujba de la Westminster Abbey: „Am participat la funeraliile de stat ale Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, exprim încă o dată, în numele poporului Român, sincere condoleanțe pentru această mare pierdere”, a transmis președintele.
Update 14:38
Un cartonaș cu un mesaj scris de Regele Charles III este pus în florile de pe sicriu: „În amintirea iubitei și devotatei mame. Charles R.”
Update 14:10
Sicriul Reginei Elisabeta a fost scos din Westminster Abbey, iar acum are loc o procesiune spre Castelul Windsor, din care fac parte și Regele Charles, Regina Consoartă Camilla, Prințesa Anne, Prințul Andrew și Prințul Edward.
Update 14:00
Liderii mai multor biserici au rostit predici în timpul slujbei. Aceștia i-au oferit Reginei Elisabeta mulțumiri pentru slujirea ei, pentru înțelepciune și sprijin.
„Să lăudăm milostivirii lui Dumnezeu, făcătorul și mântuitorul nostru, sufletul Elisabetei, regretata noastră regină”.
„Pretinzând făgăduințele Preafericitului Tău Fiu, încredințăm sufletul Elisabetei, sora noastră plecată de aici, păzirii Tale milostive, în speranța sigură a învierii la viața veșnică, când Hristos va fi totul în toți; care a murit și înviat ca să ne mântuiască”.
Decanul de Westminster și-a oferit binecuvântarea pentru Regina Elisabeta.
Ceremonia „Last Post” a răsunat în Westminster Abbey odată cu apropierea de final a slujbei.
Un moment de reculegere națională este ținut la Westminster Abbey.
Imnul Național. „God Save the King”, este cântat de cor pentru Regele Charles III.
Update 13:34
Acesta vorbește despre cum Regina Elisabeta a jurat la împlinirea vârstei de 21 de ani să-și petreacă întreaga viață servind Marea Britanie și Commonwealth-ul.
„Rareori o astfel de promisiune a fost atât de bine ținută. Serviciul ei pentru atâția oameni din această țară, pentru Commonwealth și pentru lume își are bazele în îndreptarea ei spre Hristos, Dumnezeu însuși, care a spus că nu a venit ca să fie servit, ci ca să servească. A fost veselă, prezentă pentru mulți, atingând atâtea vieți. Ne rugăm astăzi în special pentru familia ei îndurerată ca fiecare familie la o înmormântare”.
Update 13:23
Primul imn care a fost cântat a fost „The day thou gavest, Lord, is ended”, care a fost de asemenea cântat la Jubileul de Diamant al Reginei Victoria, în 1897. Corul a mai cântat și Psalmul 42, dar și un altul compus special pentru această zi.
Update 13:16
Decanul de Westminster, David Hoyle, a început slujba, iar Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, va ține predica și lauda – momentul ceremonial în care regina este încredințată lui Dumnezeu.
Decanul de Westminster a spus că în acea biserică „pomenirea și speranța sunt îndatoriri sfinte”. Acesta a reamintit că oameni din toată Marea Britanie, din Commonwealth și din lume s-au strâns în locul în care Regina Elisabeta s-a căsătorit și unde a fost încoronată.
„Cu admirație ne amintim de simțul datoriei și devotamentul ei de-a lungul vieții față de popor. Cu mulțumire Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru exemplul ei constant de credință și devotament creștin”, a mai spus decanul. „Cu afecțiune ne amintim de iubirea ei față de familie și de angajamentul ei față de cauzele pe care le susținea”.
Update 13:03
Procesiunea dintre Westminster Hall către Westminster Abbey a durat aproximativ opt minute. Corul de la Westminster Abbey a început să cânte în momentul în care sicriul a intrat.
Update 12:48
Sicriul Reginei Elisabeta a fost scos din Westminster Hall. Familia Regală se află în spatele sicriului Reginei Elisabeta, în timp ce este dus spre Westminster Abbey.
Cei patru copii ai suveranei, Regele Charles, Prințesa Anne, Prințul Andrew și Prințul Edward, se află în spatele sicriului. În urma lor se află Prințul William și Prințul Harry, dar și Peter Philip, fiul Prințesei Anne, și un alt nepot al reginei.
Update 12:57
Foștii premieri ai Marii Britanii, Boris Johnson și Theresa May, au ajuns la Westminster Abbey.
Update 12:36
Nepoții Reginei Elisabeta, Prințul William și Prințul Harry, au ajuns la Westminster Abbey.
Update 12:15
Președintele francez Emmanuel Macron, liderul SUA Joe Biden și vicepreședintele chinez Wang Qishan au ajuns la Westminster Abbey
Update 11:51
Afetul de tun pe care se află sicriul Reginei Elisabeta a II-a va fi tras cu funii de corabie în loc de cai. Ceremonialul începe efectiv la ora 10.44 (12.44, ora României), atunci când sicriul Reginei va părăsi Westminster Hall. De la Westminster Hall, cortegiul ajunge la Westminster Abbey, după un drum de numai câteva minute, acolo unde, la ora 13.00 (ora României), va începe serviciul funerar.
La 14.15, cortegiul pleacă spre Castelul Windsor, cu oprire la Wellington Arch. În acest loc se face transferul sicriului de pe afetul de tun către o mașină specială, având în vedere că până la castel este o distanță mare. Întregul traseu este lung şi va fi parcurs în aproximativ trei ore.
Update 10:57
Sicriul Reginei Elisabeta va ajunge la ora 10:52, ora locală, iar funeraliile vor începe la 11:00, ora locală. Demnitari și politicieni au început să umple biserica.
Regina Elisabeta a II-a este condusă pe ultimul drum
Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată astăzi. Monarhul va fi condus pe ultimul drum începând cu ora 13:00 a României. Cu o zi înainte, duminică, în memoria ei, s-a lăsat tăcerea în întreg Regatul Unit. Un rămas bun în care cuvintele au fost înlocuite de o liniște apăsătoare. Întreg Regatul Unit a fost în tăcere, la ora locală 20. Toți cei care au îndrăgit-o pe Regina Elisabeta a II-a au ținut moment de reculegere în memoria suveranei. La final, au răsunat aplauze.
În același timp, la Palatul Buckingham, Regele Charles al III-lea a găzduit o recepție pentru oaspeții din străinătate, veniți pentru funeraliile de stat. Printre invitați s-au aflat și președintele Klaus Iohannis și soția sa. Au fost prezenți și membri ai familiilor regale din toată Europa, inclusiv din partea Familiei Regale a României, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi Principele Consort.