Pe 20 aprilie 2010 a avut loc o explozie care a devenit rapid cel mai mare accident petrolier din istoria SUA. În urmă cu fix 13 ani, platforma de foraj Deepwater Horizon a companiei British Petroleum a explodat, iar în urma tragicului eveniment, 11 oameni și-au pierdut viața, iar alte 17 persoane au fost rănite.
Situată în Golful Mexic la aproximativ 65 de kilometri sud de coasta statului american Louisiana în zona câmpului petrolifer cunoscut ca Macondo Prospect, platforma Deepwater Horizon a fost lovită de o serie de explozii, care s-au produs după ce o parte din țițeiul erupt nu a mai putut fi captat din cauza forajului fundului maritim.
Citește și: Rezolvăm o problemă creând-o pe alta! Cum au ajuns măștile de protecție să fie principalii factori de poluare – FOTO
Exploziile au adus moartea a 11 lucrători și au rănit grav 17. De asemenea, exploziile au cauzat distrugerea, arderea și apoi scufundarea platformei petroliere Deepwater Horizon, evenimente urmate de o erupție masivă a țițeiului prin gaura forată în apele Golfului Mexic din vecinătatea coastei nord-americane.
Catastrofa petrolieră este considerată cea mai mare din întreaga istorie a Statelor Unite și, în același timp, cauzatoare a unui enorm dezastru ecologic. Se estimează că aproximativ 620.000 de tone (4,9 milioane de barili) de petrol s-au vărsat în Golful Mexicului.
Locul de extracție a fost sigilat abia pe 19 septembrie, după mai multe tentative nereușite. Scurgerea uriașă de petrol a provocat daune semnificative vieții marine și sălbatice din zonă, afectând în același timp industria de pescuit și turismul din mai multe state.
Numeroase anchete au încercat să determine cauzele exploziei și a scurgerii de petrol. Un raport al guvernului SUA din 2011 arată ca vine aparține BP, dar și companiilor Transocean și Halliburton, implicate în proiect. Anterior, o comisie a Casei Albe a avut o concluzie asemănătoare. În 2012, Departamentul de Justiție a încheiat un acord cu BP pentru acuzațiile criminale federale, compania acceptându-și vina pentru 11 acuzații de omor prin imprudență și alte fapte. Totodată, BP a fost sancționată cu o serie de restricții și o amendă de 4,5 miliarde de dolari. Până acum, compania a plătit peste 65 de miliarde de dolari în costuri de curățare, amenzi și penalități.
Dispersia de petrol a depășit-o pe cea provocată în 1989 de Exxon Valdez (de 262.000 barili de țiței). Aceasta a fost estimată la 19.000 barili/zi, calificându-se drept „cel mai grav dezastru ambiental din istoria Statelor Unite”. British Petroleum s-a prăbușit la Bursă, iar costurile incidentului au fost estimate la 1.43 miliarde de dolari.
După doi ani, procesul s-a finalizat în afara instanţei, printr-o înțelegere între compania BP şi autorităţile americane. Rămân însă mii de de acţiuni penale civile şi tot atâtea întrebări privind adevăratul impact al exploziei de la 20 aprilie 2010.
Citește și: Vulcani care pot destabiliza Europa în 2023. La ce trebuie să ne așteptăm
Timp de 85 de zile, în Oceanul Atlantic a curs constant țiței. Sute de vase, avioane şi platforme petroliere mobile au fost necesare pentru a opri scurgerea. Pata s-a întins pe sute de kilometri pătraţi de apă şi plajă, omorând mii de păsări şi pești. Turismul şi pescuitul, principalele activităţi economice din regiune, au fost paralizate.
Explozia a marcat însă şi un punct de cotitură pentru industria de extracție a țițeiului. SUA şi Marea Britanie şi-au modificat legislațiile privind operațiunile de forare la mare adâncime, spre nemulțumirea companiilor energetice care aveau în plan proiecte în valoare de zeci de miliarde de dolari pentru exploatarea zăcămintelor din regiunile de coastă.
Explozia platformei Deepwater Horizon – Cronologie
20 aprilie – O acumulare de gaze cauzează o explozie la platforma petrolieră. Se crede că mai multe elemente de siguranţă, precum sistemul prevenire a exploziei valvelor, au eșuat.
22 aprilie – Platforma se scufundă, iar conducta de la puțul petrolier cade pe fundul oceanului. Țiței şi gaze continuă se se reverse. Până în acest moment, ”pata” de petrol se întinde pe opt kilometri pătraţi. Problema de la sistemul de valve şi eforturile ulterioare de a-l închide de la distanţă conduc la o scurgere permanentă de țiței şi gaze.
Pe măsură ce țițeiul continuă să curgă în ocean, la suprafaţă se fac primele eforturi pentru a asigura limitarea ”petei”. Eforturile se intensifică pe zi ce trece şi, în scurt timp, sute de vase, precum şi avioane, sunt implicate în operațiuni.
2 mai – BP demarează primele operațiuni de forare în dreapta şi în stânga puțului afectat. Motivul este ca aceste două puțuri să ajungă la zăcăminte şi, pe această cale, să fie folosit un lichid special, care să oprească scurgerea de petrol direct din pământ.
16 mai – Continuă operațiunile de forare. Pentru finalizarea celor două puțuri este nevoie de cel puţin trei luni.
5 mai – BP reuşeşte să astupe unul dintre cele trei puncte prin care curge țiței. În acelaşi timp, un capac uriaș este coborât peste principala gaură de scurgere. Acesta cedează trei zile mai târziu.
16 mai – Se inserează un tub în conductă pentru a transporta țițeiul care curgea în ocean către un vas.
26 mai – BP începe operațiunea ”top kill” în încercarea de a astupa puțul prin pomparea de mâl, amestecat cu o cantitate uriașă de lut. Amestecul nu este suficient şi se apelează la cauciuc, mingi de golf şi funii.
Citește și: Ultimele rapoarte privind schimbările climatice au alertat pe toată lumea! Iată ce poți face chiar tu pentru a preveni încălzirea globală
29 mai – BP anunţă că operațiunea ”top kill” a eșuat, iar scurgerea continuă.
2 iunie – BP demarează o nouă strategie. Taie tubul care fusese atașat pentru a strânge țițeiul şi coboară un alt capac, în formă de pâlnie, care să conducă țițeiul către un vas. Capacul nu se potrivește şi scurgerea continuă pe lângă acesta, însă reușește să colecteze 15.000 dintre cele 60.000 de barili de țiței care se revărsau zilnic în ocean.
16 iunie – Inginerii deschid o nouă rută de transport a țițeiului către suprafaţă prin conectarea tuburilor folosite în etapa ”top kill”. Acestea duc țiței către o platformă mobilă, numită Q4000. Aceasta colectează 10.000 de barili pe zi.
10 iulie – Capacul este înlăturat pentru a fi înlocuit cu unul care se potrivește şi care ar trebui să oprească scurgerea complet.
15 iulie – Toate cele trei valve prin care curgea țiței sunt astupate. Pentru prima dată de la 20 aprilie, scurgerea este oprită. Se efectuează teste de presiune pentru a se asigura că nu vor izbucni scurgeri în alte puncte ale conductei. Se demarează a doua etapă a lucrărilor, numită ”static kill”. Aceasta presupune pomparea de mâl în valve, precum şi în puț şi în rezervor.
26 iulie – BP anunţă că estimează costurile totale ale dezastrului la 32 de miliarde de dolari. Directorul BP, Tony Hayward, anunţă că va demisiona.
5 august – Inginerii toarnă ciment peste mâl. Se estimează că 4,9 milioane de barili de țiței (585 de milioane de litri) au curs în ocean. Se continuă lucrările la celelalte două puțuri.
19 septembrie – Cele două puțuri sunt finalizate, iar inginerii pot turna iar mâl şi ciment. Puțul este închis definitiv, însă BP anunţă că va continua operațiunile de curățare ”pentru oricât timp este nevoie”.
Care sunt consecinţele catastrofei ecologice din Golful Mexic?
Pe coasta statului Louisiana se resimt consecinţele celui mai dramatic accident al unei platforme petroliere din istorie. Biologul Jörg Feddern de la organizaţia pentru protecția mediului Greenpeace explică:
„O urmare directă a acestei catastrofe va fi moartea majorității păsărilor din regiunea afectată. Dacă ajung în contact direct cu țițeiul scurs din platforma petrolieră, penele devin lipicioase, iar păsările vor încerca să le curețe şi se vor otrăvi cu substanțele nocive. În plus, accidentul e un dezastru pentru pădurile de mangrove: ele nu mai pot absorbi oxigenul din aer, dacă partea de sus a plantelor a intrat în contact cu petrolul. Va dura foarte mult până să se refacă aceste păduri – dacă se vor reface vreodată.”
Citește și: Pungile biodegradabile sunt poluante în proporție de până la 50%. Adevărul despre plasticul în care cărăm cumpărăturile
În acelaşi timp, curățarea regiunilor de coastă afectate este extrem de dificilă şi ar putea să dureze zeci de ani, estimează Feddern, potrivit dw.com. Profesorul Lorenz Schwark de la catedra de geochimie a Universităţii Kiel, este mai puţin pesimist: „În multe cazuri, e surprinzător cât de rapid se regenerează un ecosistem. Şi după criza irakiană, când experții estimau că va dura zeci de ani până când se vor regenera regiunile maritime afectate de scurgerile petroliere, totul a mers mai bine decât s-ar fi crezut. Între timp, se poate afirma că situaţia ecologică a atins aproape stadiul în care se aflase înainte de criză”.
Iniţial, autorităţile americane au permis concernului britanic BP, căruia îi aparţinea platforma petrolieră avariată, să utilizeze substanţe chimice puternice pentru a reduce dimensiunile peliculei de petrol.
Substanţa folosită, Corexit, descompune pelicula de petrol în picături mici, care se scufundă în apă. Managerul de la BP a susţinut că substanţa e complet inofensivă, „ca un fel de lichid pentru spălarea vaselor”.
Experții în problemele ecologice, printre care Jörg Feddern, sunt, însă, de altă părere: „Nici măcar substanțele pentru spălarea vaselor nu sunt inofensive, iar Corexitul folosit de concernul BP e toxic. Autorităţile germane pornesc şi astăzi de la premisa că nu ar recurge la o astfel de substanţă periculoasă în cazul unui accident similar în apropierea coastei germane, deoarece urmările negative sunt mai mari decât avantajele.”
Între timp, autorităţile americane au oprit utilizarea substanței Corexit, din moment ce țițeiul descompus otrăvește peștii. În plus, petrolul afectează bacteriile din apă, iar nivelul de oxigen scade. Nimeni nu ştie pe moment care vor fi consecinţele pe termen lung ale acestei catastrofe ecologice.
