Guvernul României trebuie să vină cu o nouă ordonanță de urgență în ceea ce privește energie, până la finalul lunii noiembrie. Această ordonanță presupune o semi-reglementare pe piața energiei.
Acest lucru înseamnă că nu va fi o reglementare clasică, ci va avea și o componentă de piață liberă, sau o piață ”administrată”. Pentru consumatorii casnici, schimbările nu vor fi foarte mari. Prețurile vor fi de 0,68 și 0,80 de lei, așa cum a fost și până acum, însă se va găsi un preț fix și pentru cei 700.000 de consumatori casnici care nu se încadrează la un consum lunar de până în 255 KWh, potrivit antena3.ro.
Ordonanța de urgență va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023. Comisia Europeană a disponibilizat 10% din Fondurile de Coeziune, aproximativ 40 de miliarde de euro la nivelul întregii Uniuni, bani care vor fi alocați pentru sărăcia energetică, pentru asigurarea capitalului de lucru pentru IMM-uri și pentru susținerea cetățenilor vulnerabili.
Citește și: România, în topul țărilor din Europa cu cea mai scumpă energie electrică. Iarna aceasta românii vor plăti sume uriașe la facturi
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a explicat că acești bani de la Comisia Europeană pot fi utilizați inclusiv pentru compensarea facturilor.
Cum să reduci consumul de energie electrică și să economisești bani
Odată cu creșterea costului la energia electrică, cu toții căutăm modalități prin care să reducem consumul și, implicit, să economisim bani. Iată câteva trucuri care să te ajute să treci cu bine peste iarna grea care se anunță că ca veni.
Potrivit experților, există câteva trucuri pe care le poți încerca și care te vor ajuta să-ți îmbunătățești performanța caloriferelor și să te simți confortabil în timp ce ești acasă. Primul sfat pe care îl dă acesta este să folosești o folie de tablă. Instalată în spatele caloriferului, acesta va fi un reflector de căldură, transformându-ți casa într-un loc mai călduros și mai primitor. Poți achiziționa folie de tablă de AICI.
Citește și: Prețul petrolului scade! Acesta a ajuns la cele mai reduse niveluri din ultimele nouă luni
Mai mult, odată cu venirea frigului, un lucru care v-ar putea ajuta să aduceți un plus de căldură în casa voastră ar fi să scurgeți caloriferele pentru a le ajuta să funcționeze mai bine, să lăsați ușa cuptorului deschisă după ce l-ați folosit, pentru a profita de căldura degajată de acesta și chiar să țineți jaluzelele și draperiile închise cât de mult puteți. Nu blocați caloriferele cu obiecte de mobilier, astfel, căldura va putea să circule mai bine prin cameră.