Vremea rea, în special, furtuna, poate agrava situația persoanelor suferinde de astm. De multe ori, se întâmplă ca furtuna să contribuie la declanșarea sau agravarea acestor stări ale astmaticilor. Aceste cazuri de declanșare și agravare au apărut încă din anii ’80 și de atunci, continuă să tot apară.
„Astmul de furtună”, așa cum mai este numit de către specialiști, s-a putut observa și după ce furtunile au tot avut loc în Australia, în anul 2016. Mai mult de 9000 de persoane cu această boală respiratorie au avut nevoie de îngrijiri medicale într-un regim de urgență.
Aceste atacuri de astm, pe timp de furtună, apar de cele mai multe ori la persoanele cu astm bronșic, în special cele care suferă de rinită alergică sezonieră, fiind principalele victime.
O altă problemă care agravează această situație este schimbarea bruscă de temperatură, proces care poate determina apariția alergenilor, printre care se regăsesc polenul sau mucegaiul, tot factori care duc la accentuarea situației persoanelor cu astm. Aceste particule se ridică spre cer, în nori, unde vântul, gradul de umiditate și fulgerele, le descompun, iar mai departe acestea ajung la nivelul căilor respiratorii din aerul expirat. Rafalele de vânt sunt niște ajutoare în acest sens, conducând la inhalarea unei cantități mai mari de particule.
Declanșarea unei reacții alergice poate cauza nu numai inflamații, dar și iritații, acest aspect depinzând de tipul de alergie pe care îl manifestă persoana respectivă. Vorbim, în acest caz, de nasul înfundat, anumite mâncărimi, ochii umflați, tuse, diferite reacții ale pielii, erupții cutanate și multe altele. Alergia, în sine, nu este dificilă doar ca și situație de gestionat, ci și din cauza disconfortului ce poate apărea. Să nu mai spunem de complicațiile ce pot să-și facă apariția, exact când nici nu te aștepți, în special continuarea cu declanșarea șocului anafilactic.