ADVERTISEMENT

Echinocțiul de toamnă 2022. Pe ce dată începe toamna astronomică

Echinocțiul de toamnă 2022/ Pixabay
Echinocțiul de toamnă 2022/ Pixabay

Echinocțiul reprezintă momentul în care ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că Soarele, în mișcarea sa aparentă pe cer, se află exact pe ecuatorul ceresc.

Echinocțiul de toamnă înseamnă că longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°. Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților, potrivit Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Există și excepții în regiunile polare, în zona Polului Nord începând lunga noapte polară, iar în cea a Polului Sud, când Soarele se află deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primăvara, potrivit sursei citate.

Când are loc echinocțiul de toamnă în anul 2022

Echinocțiul are loc de două ori în fiecare an. Prima dată când are loc Echinocțiul este atunci când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică. În jurul datei de 21 martie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera nordică, iar echinocțiul de toamnă fiind în cea sudică.

Echinocțiul de toamnă marchează începutul toamnei astronomice. Acesta nu are loc în fiecare an pe aceeași dată, însă sunt foarte apropiate. Încă de la introducerea calendarului gregorian, în anul 1582, echinocțiul de toamnă a avut loc în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie.

Anul acesta, Echinocțiul de toamnă va avea loc pe data de 23 septembrie. Acesta este începutul propriu-zis al toamnei, fiind momentul când acest anotimp își intră în grații. Noaptea va deveni mai lungă, iar ziua mai scurtă, până la solstițiul de iarnă care va avea loc pe 22 decembrie 2022.

Tradiții și superstiții ale Echinocțiului de toamnă

În popor se păstrează amintirea celebrării unui străvechi început de an. Obiceiurile și superstițiile sunt concentrate în jurul zilei Crucii. Cu această ocazie, se aduc la biserică flori și se împodobește crucea. Florile și frunzele de pe cruce se spune că sunt bune de leac, vindecă durerile de cap, durerile de dinți. De asemenea, în ziua în care începe sezonul de toamnă, la biserică se duc prune, care după ce sunt sfințite, se pot păstra timp îndelungat și pot vindeca bubele.

La țară, echinocțiul de toamnă reprezintă încheierea muncilor agricole și marcarea acestui eveniment prin sărbătoarea recoltelor. Sătenii obișnuiesc să ducă bucate din recoltă la preot pentru a fi sfințite.

Echinocțiul de toamnă este legat și de încheierea muncilor agricole și de sărbătorirea recoltelor. Acum se iau ultimele recolte și se fac provizii pentru sezonul rece. Tradiția spune că ultimele fructe din pom trebuie lăsate pentru Mama Natură. De asemenea, în această zi se prepară primul must din strugurii proaspăt culeși, se bat nucii și se scutură merele și gutuile. Este perioada ideală pentru a ne face planuri și pentru a ne regenera, precum natura.

Echinocțiul de toamnă în următorii ani

  • 2023- 23 septembrie, ora 9.50
  • 2024 -22 septembrie, ora 15.44
  • 2025 – 22 septembrie, ora 21.19
  • 2026- 23 septembrie, ora 3.05
  • 2027- 23 septembrie, ora 9.02
  • 2028 – 22 septembrie, ora 14.45

Te-ar putea interesa și