Un studiu realizat de oameni de ştiinţă chinezi şi americani a identificat o bacterie intestinală care poate acţiona în mod eficient asupra nicotinei, un ingredient dăunător din tutun care provoacă dependenţă şi o serie de riscuri pentru sănătate, inclusiv boala ficatului gras, transmite vineri agenţia Xinhua.
O bacterie intestinală a redus concentrațiile de nicotină din intestinele şoarecilor expuşi la nicotină, conform unui studiu publicat în jurnalul ştiinţific Nature, relatează Agerpres.
Citește și: Cum scapi de stres? Exercițiul care te va ajuta să fii mult mai relaxat
Cercetătorii chinezi de la Universitatea din Beijing, Universitatea din Zhejiang, Universitatea Fudan, Primul Spital Afiliat al Universităţii de Medicină din Wenzhou, alături de colegii lor de la Institutul Naţional de Sănătate din SUA au descoperit că Bacteroides xylanisolvens poate degrada nicotinoidele acumulate în intestinul unui fumător.
Despre nicotină se cunoaşte că activează un tip de moleculă intestinală numită AMPK. Aceste molecule contribuie la progresia bolii ficatului gras non-alcoolic, potrivit studiului.
Citește și: De ce unii oameni sunt mai scunzi decât alții? Răspunsul este în creierul nostru, spun oamenii de știință
Constatările cercetării sugerează o posibilă strategie de reducere a progresiei acestei afecţiuni asociată consumului de tutun prin utilizarea bacteriilor care sunt prezente în mod natural în intestinul uman.