De multe ori ajungem să ne întrebăm de ce nu ne amintim nimic din momentul în care ne-am născut. Un studiu realizat de o publicație internațională a explicat care este, de fapt, motivul.
O profesoară povestește că obișnuiește să-i întrebe pe studenții ei, din cadrul universității Rutgers, de diversele lor amintiri din perioada copilăriei, printre care, și acest aspect al datei nașterii. Unii dintre studenți spun că își amintesc de prima dată când au fost răniți sau supărați, prima dată când au fost duși la creșă sau grădiniță, iar alții își amintesc de ziua în care fratele sau sora lor s-a născut, relatează Scientific American.
Cu toate că există o sumedenie de diferențe în detaliile explicațiilor acestora, un lucru îl au în comun. Toate acestea sunt autobiografii sau piese semnificative ale memoriei noastre formate în jurul diferitelor experiențe trăite, și în cel mai sigur mod, acestea nu s-au petrecut decât după vârsta de 2,3 ani. De fapt, majoritatea oamenilor nu își amintesc foarte multe din primii ani de viață, fenomen pe care cercetătorii l-au denumit ca și amnezie infantilă.
Însă, de ce oare nu ne amintim anumite lucruri care ni s-au petrecut cât eram copii? Doar la un anumit moment începe memoria noastră să păstreze amintirile? În urma faptului că, oamenii nu pot să-și amintească prea multe înainte de vârsta de 2, 3 ani, cercetătorii spun că bebelușii pot să-și creeze anumite amintiri, dar nu genul de amintiri legate de propria persoană.
În primii lor ani de viață, bebelușii pot recunoaște figura maternă și să o distingă de cea a unui străin. Câteva luni mai târziu, bebelușii pot ajunge să recunoască foarte multe figuri ale membrilor familiei, zâmbind foarte mult acelora pe care îi văd deseori.
Mai mult, există foarte multe tipuri de amintiri, pe lângă cele autobiografice. Există amintiri semantice, sau amintiri legate de diferite date sau evenimente, cum ar fi diferitele nume ale unor tipuri de mere, sau reședința statului în care locuiești. Mai sunt și amintirile procedurale sau amintirile pentru care ne amintim modul de operare, cum ar fi deschiderea unei uși sau manipularea unei mașini.
La vârsta de 2 până la 6 luni, bebelușii își pot da seama și de cum anume funcționează anumite obiecte. Cercetătorii au realizat următorul experiment – au pus un copilaș într-un pătuț, iar deasupra capului lor au agățat un telefon mobil. Aceștia au vrut să măsoare cât de mult lovește copilul patul pentru a putea pune mâna pe telefon. Apoi, au legat o sfoară de piciorul copilului și cealaltă parte au legat-o de un telefon, astfel încât, ori de câte ori, lovește copilul cu piciorul, telefonul se va mișca. Ideea era că, după un anumit moment, copiii își dau seama că dețin controlul și continuă acest joc, arătând că, au deprins care este șmecheria și cu acest telefon, mișcarea mobilă.
Dar, vă întrebați, probabil, ce are aceasta de-a face cu memoria? Aceasta este cea mai interesantă și inteligentă parte. După acest experiment, copiii au fost readuși înapoi în laborator și li s-a expus din nou această activitate. În urma experimentului s-a ajuns la concluzia că, bebelușii de până la 6 luni și-au amintit foarte bine tot ceea ce aveau de făcut, dar doar dacă sunt antrenați timp de un minut. Ideea este că, dacă bebelușii sunt antrenați pe o perioadă mai lungă de timp, își vor aminti situația în care au fost expuși.
Ce este amnezia infantilă
Amnezia infantilă se referă la perioadele din copilăria timpurie pe care nu ni le putem aminti. Durează până la aproximativ 3 sau 4 ani. Amnezia este definită în Dicționarul Academiei Regale Spaniole (DRAE) drept „pierdere notabilă sau slăbiciune a memoriei”. În cazul specific al termenului de amnezie infantilă, acesta descrie incapacitatea de a păstra amintirile primilor ani de viață.
Conform unui studiu privind amnezia infantilă și memoria autobiografică, zona în care se dezvoltă memoria este cortexul prefrontal, deși cortexul temporal inferior și amigdala sunt, de asemenea, importante în acest proces, relatează dozadesanatate.ro.
Se estimează că un copil de 3 sau 4 ani este capabil să-și amintească momentele trecute, dar acestea, pe măsură ce copilul crește și creierul se dezvoltă, vor fi uitate. Această acțiune de suprimare a amintirilor din memorie este numită amnezie infantilă. Copilul care vorbește deja se poate referi la experiențe recente și la altele nu atât de apropiate. Există cercetări care indică faptul că, de-a lungul anilor, aceste amintiri dispar din conștient, deși rămân ca urme în psihic.
Unele dintre aceste amintiri rămân fixate în memorie datorită unui eveniment, fie că este o înregistrare video, audio sau o fotografie. Acest lucru le permite să rămână în minte în mod conștient. Este foarte probabil ca unele amintiri din primii ani de viață să nu dispară, ci să se întoarcă la maturitate prin stimuli senzoriali, care te transportă la o experiență anterioară. Uneori, lipsa de claritate a unei amintiri din copilărie te lasă cu un vag sentiment de déjà vu atunci când vizitezi un loc pe care l-ai frecventat înainte de vârsta de 3 ani.
