Alimente acide și alcaline. Alcalinitatea și aciditatea unui aliment este dată de starea în care pătrunde, în mod general, stomacul nostru, în momentul în care se realizează contactul.
Atunci când o părticică de carne, dintr-un anume bol, ajunge în stomac, acidul clorhidric pe care îl secretă mucoasa stomacală îl va dezintegra, transformându-l în proteine. Aceasta reprezintă o stare acidă. În cazul unui aliment alcalin, în stomacul nostru se secretă o bilă, adică o enzimă alcalină foarte utilă în procesul de dizolvare și de predigerare. Astfel se ajunge într-o stare alcalină.
Citește și: Cinci alimente care slăbesc memoria. Evită pe cât posibil să le consumi
PH-ul este cel care ne indică dacă un aliment este alcalin sau dacă acesta se încadrează în categoria de alimente acide. Așa că, dacă o soluție este neutră, din punct de vedere al acidității sau alcalinității, atunci aceasta va avea un ph în jurul cifrei de 7. Valoarea acestuia sub 7, ne va spune că avem o soluție acidă, iar peste valoarea de 7, ne vom încadra în categoria de produse alcaline.
Alimente alcaline
- Legume – legume verzi (salata verde, urzicile, ștevia, loboda), castravetele, algele comestibile, varza, broccoli-ul, țelina, pătrunjelul, sparanghelul, păstârnacul, sfecla roșie, spanacul, dovleacul, dovlecelul, vinetele, cartofii copți, ceapa și cu usturoiul.
- Fructele – pepenii galbeni și roșii, strugurii, avocado-ul, bananele, piersicile, citricele, merele, perele, stafidele, ananasul, kiwi-ul și curmalele.
- Lactatele – brânza dulce de casă și iaurtul.
- Semințele – cele de floarea soarelui și cele de in.
- Ciupercile și cerealele, cum sunt hrișca și cu meiul.
Tot în această categorie se mai regăsesc și apa plată, sucurile proaspăt preparate din fructe, mierea (în cantități mai mici) și polenul proaspăt recoltat. Tot ceea ce nu a fost suprapreparat, face parte din categoria de preparate alcaline.
Alimente acide
Din această categorie fac parte produsele din carne, laptele și produsele lactate (însă cele care au fost procesate industrial), făina albă, produsele de patiserie, zahărul alb, produsele realizate din acest tip de zahăr, orezul alb, ouăle, nucile (de orice tip), alimentele prăjite, seria de uleiuri vegetale, cu excepția celui de măsline (care a mai fost și presat la rece), alcoolul, cafeaua, ciocolata, înghețata, în mod general, vorbim aici de produsele procesate industrial.
Citește și: De ce nu ar trebui să dormi pe spate. Multe probleme de sănătate sunt cauzate de această poziție
Ce ar trebui să reținem din cele menționate?
- De fiecare dată, când consumăm produse de origine animală (mai ales, carne și brânzeturi), să le asociem cu niște alimente verzi (castravete, salată, broccoli).
- Nu evitați fructele, fie că sunteți la o cură de slăbire sau nu, acestea ar fi indicat să se regăsească în alimentație. Pepenele este un puternic alcalinizator.
- Să dormiți suficient, să vă relaxați și să faceți mult sport.
- Nu fumați și nu consumați alcool!
- Mineralele naturale care au fost extrase din coji de ou, alge și săruri marine, ne referim la calciu, vitamina D, zinc, cupru și magneziu sunt extrem de recomandate în curele de slăbire, fiind alcalinizatoare ale corpului uman.
- Consumați apă plată cu lămâie! Lămâia deși este deja acidă, în corpul uman va deveni un element puternic alcalin.