Boala misterioasă căruia niciun medic nu i-a găsit leacul. I se spune „Sindromul mâinii străine sau extraterestre”, dar şi „Sindromul Dr. Strangelove”, şi este considerat o ciudățenie a zilelor noastre, terifiant pentru pacienți şi confuz pentru medici.
Rămâne deocamdată unul dintre misterele științei, o situație interesantă în care o persoană își pierde controlul mâinii. Aceasta începe să acționeze independent, ca şi cum aceasta ar avea o minte proprie. Cei care suferă de sindrom sunt conștienți de mișcare şi simt ceea ce simte mâna, dar au adesea senzația că nu au niciun control asupra ei.
Tulburarea se manifestă aproape întotdeauna pe partea non-dominantă. Dacă eşti dreptaci, mâna ta străină ar fi cea stângă. Iar mulți pacienți ajung în punctul în care se referă la mână ca fiind o altă persoană, dându-i chiar şi un nume.
Care sunt simptomele acestei boli
Simptomele variază de la apucarea şi eliberarea compulsivă a unui obiect până la acte diametral opuse voinței persoanei, precum stingerea unei țigări imediat după ce mâna cealaltă a aprins-o sau desfacerea nasturilor unei cămăși pe măsură ce mâna cealaltă îi închide. Aflați între cele două extreme, unii bolnavi îşi pot controla brațul cu mari eforturi, deşi chiar şi atunci mişcările pot fi inexacte. De exemplu, în timp ce încearcă să-şi atingă vârful nasului, ajung să-şi atingă, de fapt, umărul. Au existat şi cazuri extreme, în care mâna a atacat şi chiar a încercat să stranguleze cu o funie persoana de care este atașată, spun cei de la Elytis Hospital.
Sindromul în sine este doar unul din numeroasele tulburări similare. Fiecare fiind produsul unui anumit tip de traumă sau leziune cerebrală. Cele mai întâlnite (sau cel puțin cel mai bine documentate) cazuri de sindrom al mâinii străine implică epileptici care au suferit voluntar o operație de separare a emisferelor cerebrale, încercând să-şi controleze crizele convulsive. Totuşi, s-a întâmplat ca sindromul să apară şi la oameni care au avut tumori sau atacuri cerebrale, infecții sau anevrisme.
Nu există niciun remediu cunoscut pentru această boală. Deşi ea poate fi de obicei controlată dându-i mâinii „străine” ceva de făcut, cum ar fi să țină un baston atunci când eşti în public, astfel ca aceasta să fie ocupată.
Unele dintre descrierile literare și cinematografice ale mâinii străini se suprapun bine cu sentimentele sau rapoartele pacienților anarhici. Cu toate acestea, William Boyd, în nuvela sa „Situații bizare”, a îmbrățișat o interpretare anatomică a sindromului. Personajul principal al acestui roman nu știe dacă mâna stângă a împușcat-o sau nu pe soția celui mai bun prieten al său.
El fusese supus unei operații, cunoscută sub numele de calosotomie, în care chirurgii tăiau pachetul de fibre albe care se unesc celor două emisfere cerebrale. Într-adevăr, ca urmare a descoperirii specializării emisferelor stângi și drepte, o secțiune a corpului calos (fie chirurgical, fie datorită unui proces patologic) a fost considerată a fi singura responsabilă pentru „mâna străină”.
Tratamentul pentru „Sindromul mâinii străine”
O tulburare similară şi la fel de bizară este sindromul integrității identității corporale (SIIC), care pare să fie pur psihologic. Oamenii care suferă de această tulburare se simt şi ei ca şi cum unul dintre membre nu ar face, de fapt, parte din ei. Dar, în loc să trăiască în continuare cu acesta, au o dorință foarte puternică de a-şi amputa membrul problematic. Aşa cum spun psihiatrii, „se crede că motivația din spatele modificării corporale dorite este o nepotrivire între schema corporală reală şi cea percepută”. Cum boala nu este inclusă în Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale IV, majoritatea oamenilor suferind de aceasta primesc un tratament formal minim sau chiar inexistent.
În cadrul unui studiu din 2005 s-a descoperit că, din 52 de bolnavi de SIIC, 9 şi-a amputat un membru, iar 6 dintre aceștia au folosit „metode care au pus subiectul în pericol de moarte”.
