ADVERTISEMENT

Serialul „House of the Dragon” împletește ecouri din lumea reală într-un tărâm fantezist. Violența și misoginismul, expuse la cote maxime

Serialul „House of the Dragon” împletește ecouri din lumea reală într-un tărâm fantezist/ HBO
Serialul „House of the Dragon” împletește ecouri din lumea reală într-un tărâm fantezist/ HBO

Serialul „House of the Dragon” a fost cel mai așteptat serial de anul acesta, având deja în spate milioane de fanii ai producției „Game of Thrones”, care așteptau cu sufletul la gură să fie, din nou, transpuși în lumea fantezistă medievală. După doar două episoade apărute, fanii au fost captivați de aceeași rețetă a succesului, reprezentată de lupte pentru tron, sânge, sex și dragoni.

Atenție! Acest articole conține mici spoilere din „House of the Dragon”.

La prima vedere, povestea serialului descrie viața medievală, cu violență sexuală, mizerie și misoginism. Iar dacă răspunsul creatorilor cu privire la acest aspect al serialului a fost: „Scenariul este exact din punct de vedere istoric”, iată că istoricii susțin altceva.

Este clar că, fiind un serial de ficțiune, faptele adevărate să fie exagerate un pic pentru efect, însă scenele din primul episod nu au făcut decât să arate, din nou, că oamenii sunt familiarizați să vadă violență înfiorătoare și exploatare umană.

Citește și: ”Karoshi” – Moartea de epuizare sau ravagiile suprasolicitării la locul de muncă. Tragedia pe care Japonia a “exportat-o” în toată lumea

Premiera primul episod din serialul „House of the Dragon” a oferit un amestec de sânge, având inclusiv o scenă agonizantă a unei nașteri forțate, în care o femeie este tăiată ca un curcan, în speranța că bebelușul său va fi salvat în detrimentul propriei sale vieți. (Amândoi au sfârșit morți).

„Am simțit că este un mod interesant de a explora faptul că, pentru o femeie din epoca medievală, nașterea era violentă”, a declarat despre scena cumplită regizorul Miguel Sapochnik, pentru The Hollywood Reporter.

Sunt aceste scene de violență exacte din punct de vedere istoric?

Potrivit cercetărilor, unele scene se potrivesc cu faptele istorice din epoca medievală. Însă sunt și nenumărate exemple de lucruri care par să fie exagerate și să li se adauge mai multe efecte pentru ca impactul să fie mai mare.

„Dorința de a fi «exact» din punct de vedere istoric dispare brusc atunci când faptele nu vorbesc despre sex și detaliile nu sunt interesante”, susține Eleanor Janega, un istoric medieval care predă la London School of Economics, transmite CNN. „Dacă lumea „House of the Dragon” sau „Game of Thrones” a fost conceput corect din punct de vedere istoric, de ce casele nobililor nu sunt acoperite cu picturi murale uriașe și colorate? De ce această formă de acuratețe nu este importantă, în schimb violul este prezentat cât de detaliat se poate?”, a adăugat Janega.

Citește și: Danemarca, o democrație solidă cu legi caraghioase. Topul celor mai ciudate acte normative din această țară

Alți istorici au subliniat faptul că, aceste morți brutale cauzate de nașterile prin cezariană nu au fost atât de răspândite pe cât se crede. „Oamenii din acele timpuri protejau mamele. Textele din epoca medievală arată că astfel de măsuri extreme erau efectuate asupra femeilor care au murit deja, nu ca în „House of the Dragon”, când o femeie, complet trează, a fost ucisă neavând nicio idee despre ce era pe cale să i se întâmple”, a declarat istoricul Sara McDougall pentru Slate.

„House of the Dragon” și „Game of Thrones” vorbesc despre traumă

Povestea acestor seriale de succes se concentrează mai mult pe aspectele dezagreabile ale unei societăți, evitându-le cu desăvârșire pe cele plăcute și demne de admirat. „Ele vor cuprinde întotdeauna violența sexuală și nu vor vorbi niciodată despre cum femeile reprezentau o forță dinamică de muncă în epoca medievală. Femeile munceau ca fierari, conduceau magazine, produceau bere, lucrau la producțiile de pânze și se ocupau de delegații comerciale care se adresau curții”, spune Eleanor Janega.

Faptul că filmele nu se centrează și pe faptele istorice demne și pun în lumină doar violența și misoginismul, nu arată decât că detaliile vorbesc mai mult despre prezent, decât despre trecut.

„Ar fi mai corect să spunem că aceasta este o ficțiune, însă reflectă societatea care creează arta, iar societatea noastră este plină de agresiuni sexuale și misoginism. Este ușor, și poate puțin reconfortant, să te uiți cu câteva sute de ani în spate și să spui că lucrurile au fost mult mai rele decât sunt acum. Deși multe din acestea sunt adevărate, înregistrările istorice arată că avem o multitudine de concepții greșite despre epoca medievală, care fac ca realitatea noastră actuală să pară mult mai sofisticată în contrast”, a adăugat aceasta.

Citește și: Canibalismul, o practică surprinzător de comună peste tot în lume. Zece exemple șocante și reale despre „dieta zombie”

De asemenea, nici igiena nu era așa cum este prezentată în mare parte în aceste producții. Igiena orală și curățenia erau foarte importante pe cei care aveau acces la uneltele adecvate și apă curată. Chiar și violul este definit altfel, fiind reprezentat de răpiri și relații intime în afara căsătoriei. Este de la sine înțeles că „acuratețea istorică” poate pune adesea mai mult accent pe găsirea diferențelor dintre trecut și prezent, decât să se confrunte cu asemănările incomode observate de savanți.

Desigur, merită să ne amintim că fantezia nu trebuie să semene deloc cu istoria. Dacă imaginația poate da naștere unor giganți de gheață și poate aduce morții înapoi la viață, cu siguranță poate inventa o lume în care structurile sociale nu sunt definite de suferința mereu prezentă. Și dacă trebuie să fie foc și sânge, există multe alte modalități, mai creative, ba chiar mai precise din punct de vedere istoric, care le pot descrie.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite